Suntem în luna noiembrie și este deja a 11-a lună în care vrem să ajutăm copiii cu dizabilități. Eu zic că este o mare Minune de la Dumnezeu tot ce s a întâmplat până acuma pentru această lucrare, eu chiar am vrut să renunț într o perioadă, dar Dumnezeu mi a dat niște semne, chiar am rămas uimit de cum lucrează El și am continuat.
În fiecare lună, nu doar că mi a trimis banii necesari, a trimis chiar mai mult ca să avem și pe luna următoare. Așa se face că deja avem aproximativ 25% bani rămași din luna trecută. Da cu ajutorul Domnului eu cred că și în această lună vom face bucurii la 25 de copii cu dizabilități.
Vă las mai jos conturile unde puteți dona pentru această lucrare, mai avem nevoie de aproximativ 900 RON pentru a putea face 25 plase cu alimente și dulciuri. Ne puteți ajuta foarte mult chiar și cu o distribuire, de foarte multe ori din distribuirile voastre au fost oameni care au văzut și au ajutat. Deci puteți ajuta chiar și cu o simplă distribuire. Dumnezeu să vă binecuvânteze
Vă rog să specificați ”Pt alimente” cine nu specifică banii îi voi considera donație pentru mine, Citiți AICI REGULA.
În RON: RO78BTRLRONCRT0388394401
În EURO: RO28BTRLEURCRT0388394401
PE NUMELE: EGYED PETRU ZOLTAN
CONT paypal: zoltybogata@yahoo.com
Revolut 0743622372
Lasă un răspuns