Salut, slavă Domnului că după vreo 13 ani de visat, cu ajutorul Lui Dumnezeu visul meu azi este realitate, este chiar mai mult de cât visam în urmă cu 13 ani. Mă bucur de această binecuvântare care părea în toți acești ani ceva imposibil (din păcate așa pare pentru mulți dintre voi încă 🙁 ) Din 2019 am prins o speranță pentru acest vis și am început această luptă care a fost foarte grea, dar a meritat. A fost nevoie de două strângeri de fonduri pe facebook, prima în 2019 și a doua în 2021 prin care am reușit să strâng banii necesari de un Meyra Optimus 2 R.S. EDITION, cu dotările necesare, viteză 12 km/h (pentru România nu dau cu 15 km/h) baterii gell 125 Ah. Am dat o tură pe stradă (vezi video mai jos) și la prima vedere e super puternic, urmează să mă acomodez cu el și urmează câteva teste 😀 .
Am rămas fără cuvinte și nu mai știu ce să vă spun, nu-mi vin cuvintele nici cum, am această mare bucurie și parcă numi vine să cred că este adevărat.
Acuma vreau să mulțumesc în primul rând Domnului și Dumnezeului nostru care a făcut această minune, fără ajutorrul Lui nu reușe-am (observ că unii înceracă fără El și nu le merge nimic 🙁 ).
Mulțumesc la toată lumea care sa implicat și m-au ajutat, fie prin donații, fie prin distribuiri și astfel a ajuns unde trebuie, mulțumesc chiar și celor care m-au criticat și unii chiar m-au supărat 🙁 , dar mi-a trecut.
De acum înainte de câte ori mă voi plimba cu Optimus-ul o să mă gândesc la voi care m-ați ajutat și mă rog pentru voi ca Domnul să vă răsplătească și vouă. Multă sănătate
Diana
Ma bucur pentru tine! Sa-l folosesti cu bine multi ani!
Multa sanatate!
zolty
Ms mult. Multă sănătate
Radu
Nice ride 😉