Salut, aseară am deschis o discuție pe facebook și am avut o întrebare, părerile sunt înpărțite. De peste doi ani am început să cercetez Biblia, am învățat multe și mai am multe de învățat. Am înțeles că; dacă vreau să fiu un copil plăcut lui Dumnezeu, trebuie să respect poruncile Lui, să fac doar binele, și să renunț în a face rău, pe cât mai posibil, este o luptă foarte grea mai ales la început. Trebuie să ne Pocăim în fiecare zii, să avem faptele de Pocăință și după aceia să încheiem un legământ prin apa botezului față de Dumnezeu, așa am înțeles eu, unde am greșit? Eu consider că dacă nu are omul faptele de Pocăință, (pe care vi le cere Biblia, Păstorii bisericilor ne învață ce și cum trebuie făcut și chiar unii dintre Păstori ”uită” ce ne învață și găsesc unele versete care sunt interpretabile cum vreau ei, ca o sabie cu două tăișuri), botezul este o simplă baie în Biserică, dacă nu ai faptele de Pocăință. O persoană înainte de botez trebuie să fie schimbată, (nu doar înbrăcată în alb) trebuie să fie bun cu ce-i din jurul lui, să nu poarte dușmănie, să nu amenințe pe fratele lui, să nu înjure pe Dumnezeu, nici pe Isus, așa văd eu schimbarea, oare greșesc? Vă rog să-mi spuneți dacă greșesc. Multă sănătate
Lasă un răspuns