Salut, ieri am fost la Kaufland și dacă tot era prin zonă, am zis să trecem și pe la Penny să vedem că găsim pe acolo. Am fost prima dată la Penny și după aceia am mers pe un drum mai puțin circulat ca să evităm zona aglomerată cu trafic mare, am luat-o la dreapta spre drumul pe lângă Arieș în zona digului, nici nu știam că se lucrează prin zonă, banda de mers încolo era închisă, se turna asfalt prin zonă. La un moment dat, pe șosea era turnat ceva zmoală lipicioasă și am hotărât să o i-au pe trotuar, mai ales că am văzut acel trotuar fain și se vedea că e făcut de curând, aveam o întrebare că ”dacă în capăt nu mai pot coborâ?” mi-sa întâmplat de foarte multe ori, e deja ceva normal, dar eu mă tot încăpăținez să merg pe trotuar 😀 . De ce m-am temut, nu am scăpat și la capăt nici vorbă de coborât, nici de întors, singura opțiune să dau înapoi cu spatele și așa am făcut 🙁 .Acuma întrebarea mea, ce rost are să facă asemenea borduri de 10-15-20 cm 🙁 ,dacă nu sau gândit ca să facă un acces pe ele? tot cei care nu au habar se ocupă de asemenea lucrări, un Om competent nu este în toată echipa aia de oameni, unul care să gândească? Multă sănătate