Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Tu unde vrei să fi la dreapta sau stânga?

Salut, am finalizat și Care este Biblia Adevărată și nu am pregătit nimic pentru această zii de Duminică 🙁 .Toată săptămâna m-am tot gândit ce să scriu, dar nu mi-a venit nici o ideie și nici inspirație pentru ziua de azi, dar mi-am adus aminte de ceva frumos din Biblie și îmi place foarte mult cum sună și mă motivează de multe ori să fac unele lucruri bune, să ajut copii săraci, să le ofer o bucurie simplă, ect. Citiți ce frumos spune Domnul;

Matei, 25

32 Toate neamurile vor* fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.

34 Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

35 Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit;
36 am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.’
37 Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
38 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39 Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?’
40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori* aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.

41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în** focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului† şi îngerilor lui!
42 Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
43 am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.’
44 Atunci, Îi vor răspunde şi ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
45 Şi El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.
46 Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”

Deci, tu unde vrei să fi la dreapta sau stânga? Multă sănătate

Anterior

În lege scrie una, în Biserică se face alta

Următorul

Dacă un Păstor, Prejbiter nu respectă legile, locul lui mai este la amvon?

  1. nogylk

    Vreau alături de Dumnezeu

  2. Aurica

    Ori unde Să fiu aproape de Dumnezeu 🙏🙏Amin 🙏

    • zolty

      Aproape de Dumnezeu e doar în dreapta, citește în Matei, 25: 31-46. 31 Când* va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
      32 Toate neamurile vor* fi adunate înaintea Lui. El** îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
      33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.
      34 Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi* Împărăţia, care** v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
      35 Căci* am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin** şi M-aţi primit;
      36 am fost gol* şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în** temniţă şi aţi venit pe la Mine.’
      37 Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
      38 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat?
      39 Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?’
      40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori* aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’
      41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă* de la Mine, blestemaţilor, în** focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului† şi îngerilor lui!
      42 Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
      43 am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.’
      44 Atunci, Îi vor răspunde şi ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?’
      45 Şi El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori* n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.’
      46 Şi aceştia vor* merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén