Salut, vreau să vă povestesc despre ceva ce îmi doresc să facem în 2022, mai precis unul dintre lucrurile care îmi doresc foarte mult și tot odată îmi doresc de mulți ani și cred că în 2022 putem încerca să facem aceste lucruri, mai ales că avem alte posibilități mai bune față de anii trecuți, am pornit și acest Proiect pentru persoanele cu dizabilități. Și dacă tot avem posibilitățile ar fi păcat să nu facem sau cel puțin să încercăm să le facem.
Voi știți bine cei care mă urmăriți că am primit în octombrie o mașină adaptată cu lift, cu care îmi doresc foarte mult să facem multă activitate în 2022, să putem ajuta persoanele cu dizabilități grave și nu numai. Am câteva idei și vreau să vi le împărtășesc și vouă cu speranța că poate vă implicați și voi fiecare cu ce puteți, chiar și un simplu share poate ajuta foarte mult. Sincer vă spun, îmi doresc foarte, foarte mult ca să facem vizite la domiciliu la persoane cu dizabilități și alte persoane care au nevoie și bucurie pentru a primi vizitatori. Am mai făcut în anii trecuți dar din păcate doar câteva pe an.
Din acest an 2022 vreau să vizităm lunar persoane cu dizabilități, să organizăm pe perioada caldă diferite ieșiri sau plimbări, cum ar fi la Grădina Zoologică, la Grădina Botanică sau și în alte locuri unde este acces pentru cărucioare.
Îmi doresc să mergem la biserică cel puțin o dată pe săptămână la diferite biserici tot așa organizat cu persoanele cu dizabilități. Dacă este o persoană cu dizabilitate gravă în cărucior (sau mai multe, avem 4 locuri) și dorește să meargă la o biserică anume, să ne contacteze și noi să facem tot posibilul ca să îl putem duce. Vreau și îmi doresc cu această mașină să putem ajuta cât mai multe persoane cu dizabilități.
Dar ca să reușim toate astea din păcate avem nevoie și de bani, pentru că mașina funcționează cu motorină și motorina este destul de scumpă plus că mașina mai trebuie și întreținută și reparațiile și piesele toate sunt tot pe bani. De asta spun pentru că toți care au mașină știu ce înseamnă întreținerea unei mașini și eu din veniturile mele (1.000+500 lei) nu îmi permit să o întrețin.
Mă gândeam să facem o strângere de fonduri pe facebook ca să avem un buget pentru mașină, pentru cheltuielile care vor urma ca noi să putem face tot ce ne-am propus mai sus. Mi-ar place foarte mult să găsim un sponsor care să ne plătească cel puțin un plin de motorină pe lună sau două cât va fi nevoie.
Îmi doresc ca să mai avem măcar unul sau doi șoferi Voluntari, în momentul de față îl avem doar pe Petrișor, care se implică foarte, foarte mult și tot timpul își face timp pentru a ne ajuta. Sau m-am mai gândit la o idee de a plăti un șofer când nu găsim un șofer voluntar, dar și pentru asta trebuie bani, că nu toată lumea știe și vrea să facă voluntariat. Ideea ar fi ca să găsim un șofer pensionar care să aibă timp sau un șofer care are un job flexibil ca să ne poată ajuta și pe noi.
Avem nevoie de ajutor și susținere pentru a putea reușii toate astea și ca această lucrare de la Bogata să o putem continua. Vă las mai jos donturile prin care ne puteți ajuta, vă rog specificați ”8+1” . Domnul să vă binecuvinteze
Cont Banca Transilvania
În RON: RO78 BTRL RONC RT03 8839 4401
În EURO: RO28 BTRL EURC RT03 8839 4401
SWIFT: BTRL RO22 BIC: BTRL (xxx)
Ambele conturi sunt deschise la
Banca Transilvania – Sucursala Turda
PE NUMELE: EGYED PETRU ZOLTAN
CONT paypal: zoltybogata@yahoo.com
Revolut 0743622372
Lasă un răspuns