Salut, uneori trebuie să avem grijă ce ne dorim, uneori ne pare rău că am prinit ce ne-am dorit :( ,acel lucru nu era așa benefic pentru noi, ba chiar ne-a făcut mult rău, de aici vine și vorba; ai grijă ce îți dorești, că poate se întâmplă :D .Eu mi-am dorit foarte mult să-mi dea Dumnezeu pe față pe acei oameni care sunt fățarnici și chiar mi a dat, am fost foarte dezamăgit de ce-i care înfață mă voebesc frumos și pe la spate mar șterge de pe fața pământului, dacă ar putea. Acești oameni ia-m găsit chiar și unde nici nu aș fii crezut că sunt, nici nu mă gândeam că pot fii acolo :D ,ei zic că sunt Pocăiți, dar din păcate nici nu au cunoscut vreodată Pocăința :( .Dumnezeu să