Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Etichetă: trafic

Goană după Vânt (Blogul)

Salut, viața omului e un abur, o suflă vântul și dispare 🙁 .Eu vreau să mă refer la mine și nu la alții, am ajuns la această concluzie și cum umblam după lucruri care sunt ca un ABUR 🙁 . În urmă cu vreo 10 ani un prieten mi-a făcut acest Blog, am avut foarte multe realizări cu el și la rândul meu Dumnezeu ma ajutat să ajut pe alții, dar vreau să vă arăt un aspect care e ca acel ABUR despre care pomeneam la începutul postări.
La început am vrut să devin foarte

Traficul de pe luna Mai 2019

Salut, nu prea am ce spune și chiar încep să cred că această postare nu își mai prea are rostul, mai precis, din păcate nu prea am cu ce mă lăuda 😀 . Am sperat ca publicând aceste date, să prind și io ceva

Traficul de pe luna Aprilie 2019

Salut, luna Aprilie a început bine, dar de pe la mijlocul lunii a tot început să scadă traficul de pe Blog 🙁 . Poate din cauza că a fost vreme faină afară și de aceia a scăzut traficul, lumea a mai ieșit pe afară la soare 😀 . Eu mă aștept ca pe perioada caldă să scadă și mai mult, așa-i de obicei. Urcă traficul doar când avem de donat un

Traficul de pe luna Martie 2019

Salut, a mai trecut încă o lună. Martie a fost bine dar pe la sfârșit a mai scăzul traficul, cum vine perioada caldă și lumea mai iasă pe afară, așa-i în fiecare An .Începutul lunii a mers bine, pe sfârșit mai rău, dar câștigul a rămas la

Traficul de pe luna Februarie 2019

Salut, scriu această postare (cu ceva întârziere) pentru că am spus data trecută că voi publica lunar să vedeți traficul Blog-ului meu și poate vă interesează să cumpărați bannar, advertoriale, link plătit 😀 . Că și mi-e îmi prinde bine un

Traficul de pe luna Ianuarie 2019

Salut, mă gândesc că poate ajută la ceva această postare, adică mai precis pentru mine și mai prind câte un bannar sau advertorial pe Blog, că și io trebuie să supravețuiesc și-mi prinde bine un ban cinstit și prin multă muncă, nu e ușor a fi Blogger și nici așa simplu cum cred unii că curg banii fără număr 😀 .Vreau să vă arăt lunar o poză cu traficul

Traficul Blog-ului pe luna August 2018

Salut, nu știu cât v-ar interesa, sau poate că vă interesează traficul Blog-ului meu, am observat că pe unii îi interesează. Am înțeles că pe baza traficului pe Blog, se cumpără advertorialele, bannare nu mai

Nimeni nu vede așa un pericol pe drum?

Salut, de multe ori văd pe Autostrada Transilvania (care trece pe lângă Bogata) camioane pline cu lemne, e criză de lemne, dar camioanele tot cară lemne din greu 🙁 .Am primit aceste imagini de mai jos de la un prieten, care a surprins acest camion supra încărcat, dar dintre cine ar trebui să vadă, nu vede nimeni camionul încărcat de stă într-o parte, e clar că sa depășit tonajul, cei de la R.A.R. nu văd așa un pericol pe drum? poate fi un pericol în trafic? Acuma ce mai putem spune, se cară și ziua, pădurile sunt pe terminate, dar tot se cară. Noi nu găsim

Vă dați seama ce putere au unii Bloggeri?

Salut, nu e ușor să fii Blogger, să cauți subiecte, să scrii tot timpul, să faci tot felul de Campanii și să visezi să ajungi tot mai sus. Doar unii ajung să fie cunoscuți și chiar să trăiască din Blogging. E multă muncă, unii au impresia că e simplu, ani mulți de muncă. Văd la mine, scriu greu, nu prea le am cu gramatica, recunosc 🙁 ,de foarte multe ori am fost aspru criticat, de

Echipat corespunzător pe timp de noapte?

Salut, având în vedere că merg de câteva ori pe lună la Turda, mă prinde noaptea pe drum, se întunecă tot mai repede și nici nu vreau să fiu un pericol pentru ceilalți participanți în trafic 😀 . E foarte inportant ca cel din spatele meu să mă vadă de la cât mai mare distanță, că unii conduc ca la Formula 1 🙁 ,trebuie să ne echipăm corespunzător. Adevărul e că se vede fain de la distanță, unii dau și pe faza lungă când mă văd, sper să nu se sperie și să creadă că e un

Cine o pus stâlpul în drum, o fost nebun?

IMG_0787Salut, vă mai aduceți aminte de versurile; cine o pus cârciuma-n drum, ăla no fost om nebun 😀 .În povestea de azi e fix invers, vizitând comuna Mihai-Viteazu jud. Cluj zilele trecute, find trafic mare prin localitate, am luat-o pe trotuar, era mai bun ca pe marginea drumului, se vedea că au fost meseriași ca au pus pavajul, nu ca la Bogata 🙁 .Mergând tot așa pe trotuar, la un moment dat, prin zona Bisericii Unitariene, mi-a apărut în față, chiar pe mijlocul trotuarului un mare stâlp din beton 🙁 ,imposibil de ocolit 🙁 ,dacă era trotuarul mai lat, poate îl ocoleam. Acum io mă întreb, cine o pus stâlpul în drum, o fost om nebun? Multă sănătate

Am pierdut tot Blogul și munca mea din ultimi 3-4 ani sa dus pe apa sâmbetei

Salut, nici nu știu cum să încep și nici cum să vă explic și nici nu vreau să o înting aici cu multă vorbă, deci practic am pierdut tot Blogul și munca mea din ultimi 3-4 ani sa dus pe apa sâmbetei 🙁 . Și ce am scris începând din 20 Martie 2015 și până în 08 August 2015, sa pierdut definitiv și nu pot recupera nimic 🙁 , 4 luni de muncă deageaba 🙁 .De acum începe greul, trebuie să pun fiecare postare în parte cu data fiecăruia, sunt peste 300 de pagini și asta o să-mi ia timp serios. Nu știu când voi mai putea și scrie pe Blog. Vă spun sincer că am fost și încă mai sunt foarte supărat și chiar am fost hotărât să renunț la Blog, tot ce am scris în ultimi 3-4 ani, sa pierdut într-o clipă 🙁 ,dar am avut beckup până pe 19 Martie 2015, restul sa dus 🙁 .M-am chinuit să adun cititori, vizitatori, să am trafic, ect. mă chinuiesc să fac bine, să ajut cât îmi stă în putință și într-o fracțiune de secundă am pierdut aproape tot 🙁 și nu înțeleg de ce? Acum o iau practic de la început .Multă sănătate

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén