Salut, anul trecut cam tot în această vreme, scurtătura de la Rigips era foarte rea, este o porțiune de vreo 300 m ne asfaltată 🙁 . Zilele trecute am trecut pe acolo și parcă e și mai rea decât cum era anul trecut 🙁 ,prin toamnă sa mai făcut ceva și
Etichetă: scurtatura
Salut, de câte ori merg spre Micro, după ce trec de scurtătura de la Rigips o iau la dreapta spre str. Fabricii. Este un drum foarte circulat și foarte bun. Trotuarele sunt adaptate și aproape întotdeauna merg pe trotuar, unde este liber, ne multe ori sunt mașini parcate pe trotuar și merg pe marginea drumului, uneori am noroc, ca în ziua când

sursa foto: facebook
Salut, de câte ori am ocazia să merg la Kaufland cu căruciorul electric, merg pe scurtătura de la Rigips, e un drum mai liber, o scurtătură mai puțin circulată și drum foarte bun până într-un anumit loc. Pe ultimii vreo 3-400 m (în spatele fabrici Rigips România) este foarte rău drumul, dar foarte, foarte, foarte, foarte rău este pe o porțiune de vreo 150 m 🙁 ,nu am cuvinte de descris cât poate fi de
Pe scurtătură 😀