Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Etichetă: sat

Azi am făcut peste 10 km

Salut, nu știu dacă mă credeți, dar sunt așa de obosit de cât m-am plimbat azi, din cauza că nu am antrenament 😀 .Azi a fost prima zi din 2020 în care m-am plimbat vreo 4 ore prin sat, m-am plimbat pe străzile din Bogata chiar și de două ori, am profitat de căldura de afară la maxim. A fost o zi foarte

A înflorit a doua oară în acest an

Salut, nu știu ce fel de copăcel este, nu știu ce denumire are, cred că e ornamental și face ceva flori faine 😀 .Ce știu sigur este că a înflorit deja pentru a doua oare în acest an. Am mai văzut prin sat și în alte culori și mai mari ca cel din poză. E ceva

Am avut patru zile de plimbări, după multe zile de stat între patru pereți

Salut, după puțină iarnă 😀 ,măcar a fost ceva nu putem spune că nu. Duminică a fost soare, am fost cu mașina până la Turda, am stat în mașină la soare și chiar a

Prima mea Tabără din străinătate

IMG_20160508_093036Salut, după o lună grea de așteptare, (grea așteptare 😀 ) a sosit și ziua mult așteptată de 2 Mai, ca să plecăm într-o tabără în străinătate, mai precis în Ungaria. Am lăsat acasă toate grijile zilnice, necazurile, durerile, ect. și am plecat să trăim o săptămână de vis într-un loc fain. De foarte mult timp visam și chiar Îi ceream Domnului să mă trimită și într-o

CAND MAI VINE O DATA PRIMAVARA?

IMG_20150311_145729-1024x335Salut, ieri am stat toată ziua în casă :( ,a plouat și a fost nașpa afară. Pe când sa uscat strada și era bine, dar acum iar e noroi pe stradă. După o zii ploioasă, azi a ieșit soarele și sper să pot ieșii la o plimbare prin sat, ziua de ieri a trecut destul de greu, pentru că am stat toată ziua în casă :( .M-am obișnuit să ies în fiecare zi la plimbare, abia aștept să se mai încălzească afară și să mai pot renunța la hainele groase, când sunt mai convins că vine căldura, atunci se strică vremea :D .Acum tot va venii căldura cât de curând, doar că sunt io mai nerăbdător :D .Multă sănătate

Vezi ce am scris și în anii trecuți în 13.03.= 2010, 2011, 20122013, 2014.

IERI VREMEA FAINĂ

Salut, ieri 5 Noiembrie 2014, a fost cea mai caldă zi din luna asta, chiar am văzut un puști în tricou cu mânecă scurtă :D ,ce repede se poate răcii pe vremea asta înșelătoare :( .Io văzând ce faină e vremea, am profitat din plin și am plecat la plimbare prin sat, trebuie să profit de zilele astea faine :D .Mă plimb pe străzi :D ,alt ceva nu am de lucru, copiii nu-mi plâng acasă de foame, zilele astea faine sunt numărate și ……… vin alea de stat în casă, mi-e groază deja :( , nu știu ce să fac. Multă sănătate

Fulgere și incendiu la Bogata

IMG_6317Sall, aseară sa în norat de ploaie și fulgera foarte tare, stăteam pe terasă cu soră mea, cumnatul și copii și așteptam să vină ploaia mult așteptată :D ,la un moment dat așa de tare a fulgerat că sa oprit curentul în tot satul două, trei secunde, m-am speriat foarte tare eu și mai ales copii. A început să plouă și am intrat în casă, în timpul ăsta a mai fulgerat, la un moment dat zice cumnatul, haidați că o luat foc ceva la

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén