Salut, stau și mă uit la căruciorul din imagine și observ cât este de vechi și de uzat, vopseaua scorojită și probabil re vopsit cu ceva foarte subțire, arată mai de grabă cu o tentativă de revopsire 🙁 .Noi ne tot plângem (asa-i învățat omul în general) de condițiile din România, dar sunt țări unde este
Etichetă: saracie
Salut, azi 5 Decembrie am început distribuirea pungilor cu dulciuri. Am fost prin Câmpia-Turzi și prin înprejurimi. Am mai descoperit vreo două zone unde este o sărăcie lucie, este dezastru de sărăcie. Am adus bucurie copiilor, este fix ce mi-am propus și împreună cu voi care ați donat, am reușit să aducem bucurii copiilor. Am fost unde chiar este
Salut, am reușit să mai strângem vreo 15 saci cu haine donate de oameni din zonă și din alte localități, în mare parte pentru copii. Duminică a venit Feri Bela și lea dus la copiii din Band. Acuma sper să fie pentru o parte din copii, este frig și au nevoie de haine. Am mai trimis și dacă se vor mai strânge, vom mai trimite. Acuma sunt și alte nevoi acolo, oamenii au ajutat
Salut, ca în fiecare an (cel puțin de vreo 4-5 ani) în această perioadă mă gândesc la copii, mă gândesc tot anul la ei, doar în preajma Sărbătorilor reușim să-i ajutăm cu ceva dulciuri și să le mai aducem câte o bucurie. Aș vrea ca și în acest an să facem, să repetăm isprăvile din anii trecuți, când am adus multe bucurii copiilor cu situații foarte grele, sărăcia e foarte mare în unele locuri 🙁 ,copiii nu au nici o vină că părinții lor ……… 🙁 .Anul trecut am fost în locuri unde nimeni nu sa gândit, sau nu au vrut să meargă 🙁 , prin zona Turda, în acest an aș vrea să ducem cadouri și la copii din Band. Am văzut copii sărind în sus de bucurie când primeau punga cu dulciurile, mai rar
Salut, de când am fost la aceste două fetițe din Turda, am rămas marcat de sărăcia și mizeria în care trăiesc acei copii de acolo 🙁 .Probabil că în ultimele zile au fost multă lume acolo și au văzut ce este acolo și probabil nu sa gândit nimeni la restul copiilor de acolo și ei sar bucura de un cadou acum de Crăciun, a fost chiar și o echipă de la Măruță zilele trecute pe acolo și au filmat doar …….. ce au vrut 🙁 .Așa că mi-a venit o ideie, sau mi-a pus Domnul pe inimă (cum zic Pocăiții) să ajutăm acești copii. Ajutorul tot de la Dumnezeu a venit, tot El a mai făcut o minune cum doar El știe cum

Patricia și Tania
Salut, ce voi scrie mai jos nu vreau să se interpreteze ca o laudă, ok? Joi am avut ceva treabă la Turda și promisesem lui Valentin Vesa că trec și pe la cele două fetițe să le duc două cutii de la #ShoeBox 2015 și două pungi cu dulciuri rămase de la Moș Niculae, să se