Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Etichetă: Pastor

De ce insistă unii foarte tare să ne botezăm

Matei, 28:
19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Sunt Apostoli în zilele noastre, e chiar Apostol Fernando Marcano?

sursa foto: facebook

sursa foto: facebook

Salut, îmi apare zilele trecute acest afiș pe facebook, distribuită de Biserica Betania din Cluj (am fost o dată pe acolo mai demult). Mă uit pe afiș la invitați și doar doi cunoscuți mie, Nelu Brie a fost anul trecut la Turda. Gabi Zăgrean îl știu de pe youtube, nu-mi place de loc, urlă de transpiră tot, curg apele pe el și chiar nu văd rostul 🙁 ,în fine, treaba lui, dacă venea Vladimir Pustan, făceam un efort și mergeam 😀 . Dar invitatul special tocmai din 

Cum înțeleg acest Verset (Păstorul cel bun)

3 Portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul. 4 După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.

Păstorul ce bun poate fi un 

Cu Vladimir Pustan

Cu Vladimir Pustan

Cu Vladimir Pustan

Salut, de mult mi-am tot dorit să cunosc un om pe care îl admir și îl ascult cu plăcere și învăț foarte multe de la el, este un Păstor adevărat la care se văd faptele și nu doar poveștile ca la mulți alții. Aseară 19 Februarie Căminul Cultural din Gilău, jud. Cluj, a fost plin la maxim de oameni care au mers special pentru al asculta pe Vladimir Pustan, printre ei și noi, un grup de 5 persoane din Bogata. Să știți că am găsit foarte, foarte greu o mașină cu care să mergem până la Gilău, chiar și unii Pocăiți, când aud de Vladimir Pustan, fug ca dracu de tămâie 😀 ,vorbesc foarte serios, acum înțeleg de ce, vă zic altădată 😀 . Până la urmă Dumnezeu așa a lucrat că tot cu un Pocăit am fost și Pustan la felicitat pe curajosul. Am găsit un loc mai în spate, nu am putut

Dacă un Păstor, Prejbiter nu respectă legile, locul lui mai este la amvon?

versete353Salut, tot stau și mă gândesc la ce sau inventat legile, adică din vechime au apărut legile, pentru că oamenii au început să fie tot mai răi, înzilele noastre (zilele din urmă) dacă nu ar fi legi, cred că vă dați seama ce ar fii pe pământ 🙁 și cu toate că sunt legi, tot se mai întâmplă multe rele. Acuma dacă tot sunt legi, dar nu se prea aplică, ba mai mult, uni le răstălmăcesc doar în favoarea lor. Scrie clar în Biblie, Deutoronom 27:26 „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele Legii acesteia şi cine nu le va face!”  Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”. Am observat că nici ce-i care ne învață să împlinim legile (mă refer la Pastor, Prejbiter, ect.) nu le împlinesc 🙁 .Fiecare Cult din România are o lege publicată în Monitorul Oficial, pe baza căreia funcționează legal în România. Sâmbătă v-am scris despre Cultul Penticostal și despre ce scrie și ce am observat eu că sa încălcat la noi

Tu unde vrei să fi la dreapta sau stânga?

Salut, am finalizat și Care este Biblia Adevărată și nu am pregătit nimic pentru această zii de Duminică 🙁 .Toată săptămâna m-am tot gândit ce să scriu, dar nu mi-a venit nici o ideie și nici inspirație pentru ziua de azi, dar mi-am adus aminte de ceva frumos din Biblie și îmi place foarte mult cum sună și mă motivează de multe ori să fac unele lucruri bune, să ajut copii săraci, să le ofer o bucurie simplă, ect. Citiți ce frumos spune Domnul;

Matei, 25

32 Toate neamurile vor* fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.

34 Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

35 Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit;

Minciuna și fățărnicia

Salut, scrie clar în Biblie în cele 10 porunci, Să nu minți, dar am întâlnit mincinoși chiar și unde nu mă așteptam, cel mai grav e că ce-i care ne învață (Romani, 12:7) să nu mințim, chiar și ei ne mint 🙁 .Domnul te iartă dacă ai mințit, atenție, cu condiția să nu o mai faci, dar dacă tot timpul omul minte? 🙁 . Și totuși omul e convins că Domnul e bun și iartă la nesfârșit continuă să mintă în continuare, e foarte grav când e convins că face bine și nu vrea să se Pocăiască. (Matei, 23:4). Sunt din păcate căzuți în păcatul minciuni și fățărniciei conducători de Biserici mai mici sau mai mari, unde Păstorul,

Ești gata să mori pentru credința ta?

Sall, încep săptămâna cu o mare întrebare :D și mi-ar place să văd câți dintre ”Păstori” care au pretenți mari de la noi și nici ei nu sunt înstare să le îndeplinească, și nu doar ei, ar trece acest test. Zilele trecute din întâmplare am dat de un video care mi-a plăcut foarte mult și aș vrea să vă uitați cu atenție la el. Aș dori niște păreri sincere. Multă sănătate

Diferența dintre Păstor și Cioban

Sall, la prima vedere pare acelaș lucru :D .După părărea mea este o mare diferență între ele și anume;
Păstorul este cel din Biblie, care are grijă de oile lui și dacă una se rătăcește de turmă, Păstorul merge și o caută până o găsește și nu se mulțume doar cu cele rămase
Ciobanul, nu-l înteresează oile, el este plătit să aibă grijă de ele și dacă se rătăcește vreo oaie nu merge să o caute, el își ia salarul ori cum 🙁 .

Asta am observat la uni așa ziși ”Păstori” de la

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén