Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Etichetă: Noiembrie

Am avut două zile cu plimbări pe afară, după vreo 3 luni

Salut, mult așteptata încălzire a vremi anunțată, nu a fost chiar așa de caldă, cel puțin nu la Bogata. Dar au fost vreo 8-9 grade cu plus, dacă ieșea și soarele, parcă era și mai bine, dar a fost bine și așa 😀 .Am avut acum la început de Februarie două

A înflorit trandafirul acum în Noiembrie

Salut, atâta e de cald la noi, încât au început să înflorească trandafirul acum în Noiembrie 😀 ,frunzele au căzut aproape toate, dar am observat că au apărut florile și are mulți muguri, care în curând vor înflorii 😀 . În Noiembrie nu sa mai văzut așa ceva și ieri a fost

Nici bătrâni nu țin minte să mai fi fost așa cald în Noiembrie

Salut, cine ar fi crezut că în Noiembrie va fi așa vreme faină și caldă, dacă îmi spunea cineva că așa va fi, nu-l credeam. Nu credeam nici o dată că la începutul luni Noiembrie va fi vremea așa de caldă încât să pot merge cu căruciorul la plimbare până la

Ștefania Fănica câștigătoarea lunii Noiembrie la Tombola pentru Cărucior Electric

15645114_1193558980679942_133069689_nSalut, chiar că mă bucur când se mai arată și câte ceva bun, ca de exemplu Tombola pentru Cărucior Electric, că nu am pierdut o lună deageaba pe net, cum au impresia unii 🙁 . Acest Proiect cu Tombola pentru un cărucior electric începe să dea rezultate, Dumnezeu ne ajută în continuare și face minuni, cu toate că noi suntem răi.Prima câștigătoare a fost Ana. Luna Noiembrie oamenii au continuat să doneze, au venit și mai mulți participanți, sau adunat și mai mulți bani. A fost o lună cu multe întâmplări, dar cel mai mult contează rezultatul, sau adunat 2.005,5 lei, câștigătoare este Ștefania Fănica, care după multe căutări 😀 ,a ales acest scuter electric de la OrtoMag Romania, am primit și o reducere de 150 lei, preț final pentru scuterul electric 2.100 lei, 2.000 am transferat eu și restul de 100 lei + curierul la plătit Fănica, doar așa sa putut de data asta și tot e bine. Deci, pe luna Noiembrie avem o câștigătoare care a ales un scuter electric. În continuare mai vedem, poate facem o extragere în noaptea dintre ani 😀 .Multă sănătate

Ninge la Bogata

IMG_20151126_112157Salut, azi 26 Noiembrie 2015 a venit practic iarna 😀 ,aseară când m-am culcat era toamna și m-am trezit azi în plină iarnă 😀 .Anul ăsta pare că a venit mai repede, acuma se bucură copiii 😀 ,dar nu e la fel de mare bucuria la șoferi, acuma încă nu e chiar așa de periculos, afară nu e înghețat și poate că se va mai topii o parte din zăpadă. Sa depus deja vreo 3-4 cm și ninge în continu destul de tare, acuma contează și cât va ninge, lasă ningă să se bucure copiii de zăpadă cât mai mult, dar să nu fie prea frig, -1 -2 grade, e destul. Multă sănătate

P.S. Cum stați cu cauciucurile de iarnă? 😀

IERI VREMEA FAINĂ

Salut, ieri 5 Noiembrie 2014, a fost cea mai caldă zi din luna asta, chiar am văzut un puști în tricou cu mânecă scurtă :D ,ce repede se poate răcii pe vremea asta înșelătoare :( .Io văzând ce faină e vremea, am profitat din plin și am plecat la plimbare prin sat, trebuie să profit de zilele astea faine :D .Mă plimb pe străzi :D ,alt ceva nu am de lucru, copiii nu-mi plâng acasă de foame, zilele astea faine sunt numărate și ……… vin alea de stat în casă, mi-e groază deja :( , nu știu ce să fac. Multă sănătate

Toamnă lungă

Salut, mă bucur că toamna sa lungit cu încă câteva zile faine cu soare :D ,zilele devin tot mai reci, dar la soare parcă e acceptabil. Nu de mult fugeam de soare, acum îl caut și mă bucur când îl găsesc :D .Început de Noiembrie și e destul de bine în comparație cu alți ani. Mă bucur că mai pot ieșii la  plimbare și profit de ce le 3-4 ore în care sunt pe afară, din păcate urmează multe zile de stat în casă :( , trec și astea, mai greu, dar trec. Aș vrea să vină acum Aprilie, căldura și să mă pot plimba și să nu trebuiască să stau în casă următoarele 4-5 luni :( , sau să pot merge, sau să mă invite cineva, într-un loc unde e cald și soare pe timpul iernii :D , dar cui îi trebuie necaz pe cap? tot aia ne trebuie ce nu putem avea:( . Multă sănătate

 

 

 

Concurs Noiembrie 2014 (O Carte)

Salut, Noiembrie începem tot cu un concurs :D .Pe această lună am ca premiu o carte de poezii oferită chiar de autorul cărțiiȘtefan Ciobanu, câștigătorul va fii tot cine va avea cele mai multe comentarii, o va primi chiar de la el și poate cu un autograf :D . Câștigătorul lunii Octombrie este Alin, el a comentat aproape zilnic și a adunat 23 comentari :D . Alin te rog contactează-mă pe mail să primești premiul. Mai jos ceva despre premiul

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén