14805580_1189892194367400_1509679265_nSalut, al 2-lea cărucior electric cumpărat din Proiectul cu bannerere, Jazzy find un model mai nervos (puternic), are o viteză de 10 km/h, m-am tot gândit cu-i să-l pot oferii, trebuie o persoană care a mai condus până acum un cărucior electric, chiar nu vreau să am pe nimeni pe conștință 🙁 și nici să apară la știrile de la ora 5 😀 . Într-o seară ma contactat Mihaela (suntem prieteni pe facebok 😀 ) și îmi propune un târg, să-i dau ei acest cărucior și ea îmi dă un alt cărucior pe care la cumpărat, dar nu poate sta în el din cauza scaunului, (cu această problemă m-am confruntat și eu cândva și știu cum este) dacă pot împușca doi iepuri dintr-un foc, mie îmi convine și am acceptat târgul, practic ajutăm două persoane, acesta e și scopul nostru pentru a ajuta cât mai multe persoane cu cărucioare electrice, din păcate căruciorul de la Mihaela, în primul rând are nevoie de două baterii noi de 28-33 Ah, cu prima ocazie voi cumpăra două baterii cu gel. Deci, din două cărucioare cumpărate, sau făcut trei și mai urmează și altele, sper cât mai curând. Multă sănătate