Salut, cum credeți voi că sa ajuns ca drumul să arate astfel? vă explic imediat 😀 . Pe aici au trecut cu canalizarea, au astupat și ei la grabă (așa au făcut și pe strada mea, sunt multe denivelări) au asfaltat, au consolidat tot ”la grabă” și au turnat asfaltul, la început era foarte
Etichetă: masini Pagina 1 din 2

sursa foto: Groparu.ro
Salut, sâmbătă pe ninsoare și zăpadă am pornit împreună cu Groparu, Dan Olteanu, Andrei și un coleg de a lui Groparu, am uitat numele lui 🙁 ,am pornit spre Câmpia-Turzii cu două mașini și ne-am mai întâlnit cu alte vreo
Salut, de zilele turzii am trecut din întâmplare pe lângă un PROFI din (Micro, Turda), am vrut să intru înăuntru și să văd cum e, dar suntem tot în România 🙁 ,când avem acces adaptat, nu putem intra din cauza
Salut, am vreo 10 mașini pe stradă, zilnic vreo 5-6 mașini prin preajmă 😀 și nici măcar una a mea, o fi vreun semn? 😀 .Foarte ciudată această situație, dar bine că
Salut, acesta cu mașina chiar are un handicap, pentru că nu înțelege că nu are voie să parcheze acolo, mai mult de jumatate din parcare era liberă, putea parca ori unde și ori cum, dar …… 🙁 . Am văzut mai încolo doi tipi care erau îmbrăcați cu însemnele de P și nu înțeleg ce făceau, poate scriau amenzi? nu știu, doar că erau printre mașinile parcate corect, pe cea din
Salut, cândva pe aici era un drum destul de rău și îngust 🙁 ,acest drum duce către comuna Călărași, sunt vreo 6 km până în localitate. Acum drumul e foarte bun, în comparație cum era, cu toate că sa turnat două
Salut, de două, trei ori pe săptămână mergeam pe acea stradă, nu pentru că era pavată, la intrare la aprox. 30-40 m, era o livadă de portocale părăsite și doar pe un singur pom erau portocalele bune de mâncat, am încercat mai mulți pomi 😀 .În Altea portocalele erau scumpe, dar noi mâncam pe gratis și am mâncat într-o lună
Salut, celebrul Dorel a trecut și prin Bogata 😀 ,sa apucat de reparat drumul prin satul nostru, fiți atenți ce sa apucat să lucreze, sa apucat și a spart betonul pe care au trecut milioane de mașini timp de vreo 50 de ani și după atâta timp nici nu e de mirare că a crăpat 🙁 . La spart pe unele locuri și la aruncat, în locul betonului a băgat un rând de pământ mai maroniu cu pietre, la tasat și peste el o folie albă și un fel de beton mai slab, după ce au trecut mașinile de două, trei ori