Salut, îl cunosc pe Marius de câț-va ani de pe facebook, am urmărit scandalurile care lea avut cu directoarea de la primul Centru unde a stat înainte, a avut procese cu directoarea, a făcut greva foamei și încă doar el știe căte 🙁 .Am văzut că se ocupa și cu lucruri caritabile avea o pagină Semeni pentru Semeni. A tot încercat să mă convingă să facem tot felul de Proiecte, dar mulțumesc Domnului că ma ferit și sincer nu mi-a inspirit încredere deloc. De Crăciun ma sunat că i sa stricat căruciorul electric, că nu mai
Etichetă: Marius
Salut, de când mi-a zis Marius despre întâmplarea cu căruciorul lui electric, era și de Crăciun, când omul trebuie să uite de problem și necazuri, el asta avea 🙁 .M-am pus în situația lui și am simțit că trebuie să-l ajut, ba ceva mai mult, că trebuie să-i fac și o vizită, să-i duc căruciorul personal. Mă tot gândeam la o posibilitate, puteam să-I trimit căruciorul cu curierul, aveam o ofertă la 30 lei, sincer vă zic, dar ceva din mine nu ma lăsat să accept, îmi spunea ”Îndrăznește mai mult” și am început să îndrăznesc și mai mult când am aflat că sunt 120 km din Bogata până la Marius în Dumbrăveni jud.
Salut, căruciorul electric cu nr 5, cumpărat din banii din vânzarea bannarelor, am ales să-l donez unei personae active, cum am și anunțat de altfel. L-am ales pe Marius din două motive și anume;
- Marius e o persoană foarte activă în online, se ocupă cu ajutorări de oameni, este implicat în mai multe Proiecte, prin care aduce bucurii semenilor din jur. Semeni pentru Semeni este una din Proiectele lui. Eu v-am mai zis că îmi plac oamenii care fac ceva pentru alții și nu doar zic cum trebuie făcut.
- Marius ma sunat de Crăciun și mi-a povestit ce sa-n tâmplat în ajunul Crăciunului, cum a rămas practic fără căruciorul electric, știu cum este fără, eu în urmă cu vreo 8-9 ani, practic