Salut, am pornit la drum cu acest Proiect, cu dorința să facem ceva pentru noi persoanele cu dizabilități grave, mulți nu au un cărucior manual, de electric ce să mai spunem? Statul nu ne prea ajută și noi ne ajutăm între noi în acest sens, să convingem oamenii, să facem ceva deosebit, nu e simplu, doar Ovidiu și cu Marinică știu câtă muncă duc zilnic cu oamenii și io mă implic, dar mai puțin în acest sens, eu mai mult pe partea cu banii și cu ce mai este nevoie, practic ne implicăm toți și unii suntem mai activi, alții mai puțin, dar
Etichetă: Marinică
Salut, când mi-a zis Marinică ce a gândit creierașul lui, mi-a plăcut ideia lui și împreună am mai dezvoltat și înbunătățit acest Proiect până am reușit să o pornim, cu toate că eram sceptic în această privință. Am început cu greu să convingem câteve persoane să doneze, 10 lei = 1 șanse, 20 lei =2 șans ș. a. m. d. 😀 .Penultima zi din Octombrie, aveam 880 lei în buget și nici vorbă de extragere 🙁 ,dar Dumnezeu a făcut o mare minune pentru acest Proiect, în două zile bugetul sa dublat, Dumnezeu ne-a trimis 150+50 euro prin doi Anonimi și uite cum sa rezolvat bugetul, înainte de ziua extragerii, aveam un buget de 1960 lei, o adevărată minune. Au fost doar 8