Salut, pe sfârșitul lui Aprilie vă arătam curtea noastră cum era la început de primăvară 😀 , acuma după câteva zile de ploi, iarba a
Etichetă: livada
Salut, de vreo câț-va ani este un fel de livadă cu ceva copaci ciudați, este spre Bogata, după ce treci de Unitatea Militară dinspre Turda. Zilele astea am trecut pe acolo și se vedea tare fain de la distanță, când am ajuns mai aproape, am observat ceva flori foarte interesante, o să merg și peste câteva luni să vedem cam ce fel de fructe face 😀 .Am trecut de foarte multe ori pe acolo și nici o dată nu m-am gândit să mă
Salut, avem o curte destul de mare și în grădină am plantat pomi fructiferi. Printre pomi avem iarbă și aici se vede rezultatul destul de bine, înainte erau tot felul de buruieni, înainte cu vreo 5-6 ani am încercat să facem o grădină de zarzavaturi, dar e un pământ foarte
Salut, de două, trei ori pe săptămână mergeam pe acea stradă, nu pentru că era pavată, la intrare la aprox. 30-40 m, era o livadă de portocale părăsite și doar pe un singur pom erau portocalele bune de mâncat, am încercat mai mulți pomi 😀 .În Altea portocalele erau scumpe, dar noi mâncam pe gratis și am mâncat într-o lună