Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Etichetă: înviere

Învierea lui Isus

Matei, 28:1-7

1 La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
2 Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la

Paștele înseamnă Învierea Domnului Isus

Hristos a înviat, am văzut la Kaufland cărucioare pline cu vârf de cumpărături, parcă vine Apocalipsa și nu Paștele 🙁 .Sărbătoarea de Paști nu înseamnă mâncare și băutură până ajungeți la Urgență, sau unii plecați din viață sătu-i 🙁 . Paștele înseamnă Învierea Domnului Isus (nu e motiv de băut și distracție) se poate sărbătorii prin a merge la Biserică și

Paștele Catolic 27-29 Martie

Paste-fericit-ro-1024x682Salut, în perioda 27-29 Martie este Paștelui Catolic, era foarte bine dacă Paștele erau amândouă împreună, dar …. Acum chiar că e prea devreme, era mai bine pe la mijlocul lunii Aprilie, pentru că atunci sunt și pomii înfloriți, este mai cald și mult mai fain. Acuma să nu uităm adevărata semnificație a Sărbătorii Paștelui, multă lume o încurcă cu distracția, beția, îmbuibarea cu mâncare, ect. 🙁 .Ar trebui să mergem la Biserică (ce-i care putem) și să ne bucurăm de Invierea Domnului Isus, să ne rugăm și să mulțumim pentru că si-a dat viața pentru noi. Eu nu am să pot merge la Biserica Catolică, de care încă mai aparțin, dar voi încerca să urmăresc slujba la tv ca în fiecare an și Luni sau Marți, dacă vremea de afară îmi va permite, voi merge la udat pe la neamuri 😀 ,la noi acest obicei încă se mai păstrează și acum. Christos a înviat

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén