Salut, am finalizat și Care este Biblia Adevărată și nu am pregătit nimic pentru această zii de Duminică 🙁 .Toată săptămâna m-am tot gândit ce să scriu, dar nu mi-a venit nici o ideie și nici inspirație pentru ziua de azi, dar mi-am adus aminte de ceva frumos din Biblie și îmi place foarte mult cum sună și mă motivează de multe ori să fac unele lucruri bune, să ajut copii săraci, să le ofer o bucurie simplă, ect. Citiți ce frumos spune Domnul;
Matei, 25
32 Toate neamurile vor* fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.
34 Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
35 Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit;