Salut, în săptămâna trecută 11-17 Noiembrie a mers tot greu cu donațiile pentru dulciurile de Moș Nicolae 🙁 ,mai sunt două săptămâni și trebuie să mergem la cumpărături și eu cred că Dumnezeu poate face o minune. Acuma eu sper să reușim să facem 200 pungi, sau vom face câte vom putea, intenție bună avem, dar nu depinde doar de noi, ci și de voi 😀 . În săptămâna trecută am primit două
Etichetă: euro Pagina 1 din 3
Salut, vă spuneam pe la începutul luni Februarie că începeam 2019 cu un buget fain, practic începeam foarte bine acest An 2019. Cu acești bani am anunțat în luna Mai că încerc să fac două Proiecte la Bogata, din păcate toată vara nu am reușit nimic în acest sens 🙁 .Acuma avem o sumă de
Salut, în primul rând vreau să mulțumesc Lui Dumnezeu că a mișcat inimile oamenilor care au donat pentru visul meu, fără El nu cred că reușeam, scrie clar în Ioan, 15:5 Despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Azi vreau să vă arăt lista cu donatorii care mi-au dat direct mie personal sau în contul bancar, unii au dorit să rămână Anonimi și le voi respecta dorința lor. V-am spus mereu că vreau să fiu transparent (nu vreau să mă
Salut, ieri a fost o zii de neuitat pentru mine, am primit de la Timea 5.768,63 euro banii adunați la Strângerea de Fonduri pentru Visul meu. Facebook a
recunoscut doar 5.932,15 euro din suma totală de 6.041 euro, din acei bani și-a luat comisionul și mi-a mai lăsat și mie 5.768,63 euro, eu sunt mai mult de cât mulțumit, Doamne ajută la toată lumea. Timea a trimis banii de
Salut, vă anunț că am ajuns și la ziua mult așteptată și la care sincer vă spun că nu aș fi crezut că voi ajunge, mai precis, nu credeam că se vor strânge banii pentru un
Salut, a mai trecut o săptămână faină pentru strângerea de fonduri, am ajuns la 5.644 euro, cu
Salut, a mai trecut o săptămănă și ne apropiem tot mai mult unde nici nu prea credeam la început că voi ajunge, dar Dumnezeu face minuni și încep să cred că va face până la capăt, Doamne ajută. Am primit pe strângerea de fonduri și am primit și pe
Salut, de azi mai vreau să încerc să începem un Proiect nou 😀 ,tot pentru persoanele cu dizabilități. De când am făcut strângerea de fonduri pentru visul meu, câteva persoane m-au contactat că ar
Salut, săptămâna trecută a fost una super bună pentru strângerea de fonduri pe facebook, adevărul că am muncit mult, să nu credeți că îl faceți și banii curg din senin 😀 ,în spatele cortinei este foarte multă muncă, câteva ore pe zi în care trebuie să-l distribui pe o grămadă de Grup-uri și să
Salut, au trecut deja aproape 4 săptămâni de când am început această strângere de fonduri pe facebook, sa-u adunat să zicem vreo
Salut, săptămâna trecută a fost mai slabă ca cealaltă, dar foarte important că am mai primit donații pe strângerea de fonduri 176 euro și am mai primit pe contul bancar
Salut, azi vreau să vă spun despre această ofertă (Strângere de Fonduri pe facebook) apărută așa peste noapte aș putea spune și nu era frumos din partea mea să o refuz (sunt mulți care ar vrea și nu are cine să le facă, sau nu au găsit o persoană de încredere 🙁 ). La mine persoana, adică Timea mi-e verișoară primară și o cunosc de mică, e fata la