Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Etichetă: donatori

În desfășurare trei Campanii și una închisă până acuma

Salut, nici în această perioadă nu pot sta deoparte și vreau să facem ceva să ajutăm. Când ne vor da voie să mai mergem liniștiți și fără restricții, avem de terminat câteva Proiecte începute din

Lista donatori și suma totală pentru Visul meu

Salut, în primul rând vreau să mulțumesc Lui Dumnezeu că a mișcat inimile oamenilor care au donat pentru visul meu, fără El nu cred că reușeam, scrie clar în Ioan, 15:5 Despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Azi vreau să vă arăt lista cu donatorii care mi-au dat direct mie personal sau în contul bancar, unii au dorit să rămână Anonimi și le voi respecta dorința lor. V-am spus mereu că vreau să fiu transparent (nu vreau să mă

Am primit banii de la Strângerea de Fonduri

Salut, ieri a fost o zii de neuitat pentru mine, am primit de la Timea 5.768,63 euro banii adunați la Strângerea de Fonduri pentru Visul meu. Facebook a recunoscut doar 5.932,15 euro din suma totală de 6.041 euro, din acei bani și-a luat comisionul și mi-a mai lăsat și mie 5.768,63 euro, eu sunt mai mult de cât mulțumit, Doamne ajută la toată lumea. Timea a trimis banii de

donatii

Să clarificăm ceva despre donatori și donații

Salut, azi vreau să clarificăm ceva despre donatori și donații.
1. Cine dorește să rămână Anonim/ă, îi voi respecta dorința, (am făcut-o întotdeauna) dar trebuie să-mi și specifice ca eu să știu, nu vreau să fiu nevoit să ghicesc. Eu ori cum vreau să anunț când cineva face o donație, fie Anonim/ă, fie cu numele lui și să fiu transparent, nu vreau discuții inutile. Am avut cazuri când trebuie să

Fie mă retrag din a face întrajutorări, fie continui, dar va trebui să aveți încredere în mine,

Salut, de foarte mult timp mă bate un gând și chiar vreau să vi-l explic puțin, de foarte multe ori am fost refuzat când vreoiam să ajutăm pe cineva, unii oameni refuză a fii ajutați, am avut chiar probleme în sat, când am vrut să ajut oameni din sat (Bogata), motivul pare unul simplu pentru noi, dar e greu pentru ei. Este vorba pentru a face poze la un om când îi dai ceva, unii oameni nu pot accepta acest lucru să le facă cineva poze și practic refuză ajutorul 🙁 .Pe mine de exemplu nu mă

Dumitru Sandu a primit un scuter electric

Salut, am mai reușit cu ajutorul Domnului să mai facem încă o bucurie, de această dată a fost foarte complicat acest caz, cred că a fost cel mai complicat dintre toate cazurile de până acum 🙁 . Să vă spun povestea, într-o zi ma contactat doamna Otilia Tirpan, care văzuse despre ce fac eu la Corina Băcanu și mi-a zis că vrea să ajute o persoană cu un scuter electric, am anunțat pe Grup și primul venit, primul servit, adică Dumitru Sandu. Am găsit un

2/4 Mita Precup a primit scuterul electric mult visat

Salut, de sâmbătă mai avem o persoană cu dizabilitate gravă fericită printer noi, Mita Precup a participat cu 25% la Campanie și a primit scuterul electric mult visat. Nu a mai ieșit din casă din vara anului trecut, practic de aproape 1 An de zile, câți dintre voi știți cât e de greu să nu ai posibilitatea de a ieșii atăta timp dintre patru pereți și totuși încă sunt mulți care nu pot avea această bucurie, de acum înainte poate ieșii la plimbare împreună cu sora lui, Gigica și ea a primit

Moș Nicolae e pregătit să vină la copii cu peste 150 pungi

15220210_1360047067362554_808858330310795869_nSalut, mai este puțin și vine Moș Nicolae, chiar mai este puțin și trebuie să mergem să facem cumpărăturile, e posibil chiar Duminică dimineața, mai precis să cumpărăm dulciurile. Aș vrea să facem vreo 150-180 pungi cu dulciuri, mă gândesc că poate vreau prea mult 🙁 ,dar așa mi-a pus Domnul pe inimă și chiar am rămas uimit cum mi-a trimis banii, mai precis prin ce oameni a trimis cea mai mare parte din bani .Am primit până la această oră 950 lei, este vorba de 3 persoane cu o dizabilitate gravă, prin ei au venit acești bani, doar pentru a aduce bucurie la copii cu

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén