Salut, îl cunosc pe Ștefan de prin 2016, împreună cu Asociația SOS4LIFE, am avut o Campanie de strângere de jucării din zona Bucureștiului, ma contactat văzând ce incercam să fac atunci pentru copiii din zona Turda. M-am bucurat foarte mult când am aflat că nu sunt singurul care încearcă să ajute copiii. Ștefan a adunat jucăriile din zona Capitalei, pe cheltuiala lui (asta înseamnă să fi
Etichetă: copiii Pagina 1 din 2
Salut, sunt bucuros că am reușit să facem primele 200 pungi cu dulciuri de Moș Nicolae. După cum v-am zis, 100 pungi le-am dus la copiii din Band, mare bucurie a fost pentru ei, nu prea a mai fost până acum așa ceva și nici nu se așteptau ei, le-am făcut o mare surpriză și mă bucur că am reușit datorită și
Salut, de când am văzut acele video clipuri postate pe facebook de Feri Bela și când am văzut câtă sărăcie poate fii în România și chiar unde este Asistența Socială în acele situații grele? 🙁 .Am tot stat și m-am gândit cum aș putea eu să-i ajut? Pentru că voi nu vă înghesuiți din păcate, e foarte dureros să vezi acele imagini și să stai depăsător pentru că sunt copii Rromi și nu merită, dar noi merităm că Dumnezeu ne dă zilnic tot ce avem nevoie? Și avem o situație mult mai bună ca ei, nici noi nu merităm, doar le-am primit ca să ne încerce Domnul și să vadă dacă noi am da la alții, cel puțin eu cred acest lucru.
Salut, duminică seara după ce am ieșit din Biserică, văzând că e înnorat afară foarte tare, m-am grăbit să vin repede spre Bogata, aveam aproximativ 10 km până acasă. După ce am făcut vreo 200 m, au apărut vreo doi țigănuși de 10-12 ani și unul mai mare și gras, care mau scuipat și unul dintre ei îmi zice:
Dăte mă jos, să fac și io o tură,
Salut, este deja al trei lea an de când sunt partener Shoebox, în acest an au fost mai puține cutii. Am primit 55 cutii ShoeBox pentru copii. Am oferit 15 cutii la Grădinița din Bogata, unde știam ce mă așteaptă, doar că am tot sperat că lucrurile sau schimbat, nici o șansă 🙁 ,nu mai are rost să dezvolt acest subiect, vreau să mă plimb liniștit prin sat, bucuria copiilor e nemărginită, asta era și scopul meu.
Restul de 40 cutii ShoeBox am
Salut, încă un Proiect sa realizat și a adus ceva bucurii copiilor. Împreună SOS 4 LIFE și Ștefan au adunat jucării de prin București pentru copiii din zona Turda, sau adunat în aprox. 18 kg de diferite jucării. Marți seara pe la 20. 30 am primit o opertă de a transporta jucăriile la copiii din Turda, cu toate că era o oră târzie, dar lumea e ocupată și primesc ajutor când se poate, mi-ar fi plăcut să putem merge ziua, dar așa a fost oferta 😀 . Acuma urmează mulțumirile pentru ce-i care au ajutat, în primul rând la SOS 4 LIFE și Ștefan, ei au colectat jucăriile de la oameni, Bogdan, Maria, Cătălina, Toti și Cristina au donat o parte din jucării. Mulțumiri TNT Expres pentru transport până la Bogata. Mulțumiri lui Andrei și Radu pentru transport la distribuire la Turda. Multă sănătate
Salut, mi-am propus ca de Moș Nicolae să facem 150-200 pungi cu dulciuri pentru copiii cu posibilități reduse din zona Turda. Am reușit 180 de pungi, e cam între ce ne-am propus. Sincer chiar că Dumnezeu a făcut iar minuni, banii au venit de unde nici nu mă așteptam, dar Domnul are grijă de proiectele bune și ne trimite tot ce e nevoie ca El să fie lăudat. Am distribuit în prima seară (5 Dec.) 89 de pungi prin zona Turda și Micro, în zona strada Chei este un loc dezastru, am adus multă bucurie copiilor de acolo. A doua zi am distribuit restul de 91 pungi la: 21 pungi la copiii de la Grădinița Chei, 15 pungi la copiii din Bogata și
Salut, în ultima perioadă am o mare dorinnță pentru a ajuta copiii, probabil se trage de la Magia Crăciunului 😀 ,de curând am rămas așa marcat, într-un fel spus, în sensul bun al cuvântului când am văzut copii sărind în sus de bucurie când am dus câteva pungi de dulciuri copiilor care nu se așteptau la așa ceva, parcă îi aud cum spuneau, Există Moșul, Există Moșul 😀 ,doar că ei nu știu că aceste minuni Dumnezeu le face și nu Moșul. Când văd aceste bucurii, simt nevoia să continui (pentru să sunt destui care îmi zic, de ce nu-ți vezi de treaba ta 🙁 ) și io mă încăpățânez și continui, prind și mai mult curaj când găsesc oameni dornici să facem ceva, de exemplu, în colaborare cu SOS 4 LIFE facem o campanie de strângere de jucării pentru acești copii, TU ESTI MOS CRACIUN!. Mai precis, Ștefan Fratele prin cunoștințele lui adună jucării pentru copiii din zona Turda, el merge pe cheltuiala lui prin tot Bucureștul, precizez că și el are o dizabilitate gravă, dar are o foarte mare dorință de a face bine, de a ajuta copiii cu posibilități reduse, deja a reușit să adune o cantitate de jucării (120 jucări) și încă continuă până prin data de 16-17 Decembrie. Pentru ca să poată ajunge această cantitate de jucări din București la Bogata aprox. 500 km, avem nevoie de transport sau bani de curier, eu cel puțin maș bucura foarte mult să le mai ofer o bucurie copiilor și de Crăciun și Ștefan la fel. Copiii merită și vă rog să ne ajutați. Multă sănătate
Salut, ca în ultimi 3 ani și în acest am mă implic în acest proiect fain ShoeBox, îmi doresc foarte mult să alutăm copii cu posibilități reduse. Anul acesta ca și anul trecut pun la dispoziție locuința mea pentru a face centru de colectare la Bogata, singurul centru de colectare de cutii din zona Turda și Câmpia-Turzii, cel puțin așa a fost în anii trecuți. În
Salut, mai este puțin și vine Moș Nicolae, chiar mai este puțin și trebuie să mergem să facem cumpărăturile, e posibil chiar Duminică dimineața, mai precis să cumpărăm dulciurile. Aș vrea să facem vreo 150-180 pungi cu dulciuri, mă gândesc că poate vreau prea mult 🙁 ,dar așa mi-a pus Domnul pe inimă și chiar am rămas uimit cum mi-a trimis banii, mai precis prin ce oameni a trimis cea mai mare parte din bani .Am primit până la această oră 950 lei, este vorba de 3 persoane cu o dizabilitate gravă, prin ei au venit acești bani, doar pentru a aduce bucurie la copii cu
Salut, începând de azi vreau ca în fiecare săptămână să promovez o persoană cu o dizabilitate care se ocupă cu ceva frumos. Azi vă fac cunoștință cu Fănica, ea croșetează și vă arăt mai jos ce lucruri faine face, toate sunt de vânzare și o parte din bănuți merg pentru un lucru nobil. Multă sănătate
botosei mickye, 30 lei copii si 50 lei adulti