Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Etichetă: colectare

Am primit primele cutii #ShoeBox 2018 la Bogata

Salut, după cum știți, din 2014 am anual la mine acasă Centru de Colectare ShoeBox, cred că e singura din zona Turda, altfel nu veneau oamenii la Bogata din Turda, nu? Marți am primit primele 10 cuti ShoeBox 2018 de la EMS FHP SISTEMS din TURDA și vă așteptăm în continuare să mai aduceți și alții, până 15 Decembrie (și după dacă puteți face, nu refuzăm nimic), dacă doriți să faceți o bucurie copiilor nevoiași. Din 15 Decembrie și până

ShoeBox 2018

Salut, eu primadată am auzit de ShoeBox în 2014 și chiar atunci am luat legătura cu Valentin Vesa ca să intru și eu în acest Proiect foarte fain care era deja din 2007 și eu aflasem așa târziu, mai ales că era așa aproape de mine. Din 2014 și acum suntem în 2018, este al 5-lea an în care mă alătur acestui Proiect și sper

Am primit 75 cutii #ShoeBox2017

Salut, mă bucur că și în acest an particip la ShoeBox, am avut centru de colectare, singurul din zona Turda, am adunat doar 4 cutii ShoeBox 2017, mi-ar fi plăcut mai multe, dar parcă știam că nu se vor aduna și de asta am cerut de la sediul central din Cluj. Am făcut o listă de 15 copii de la Grădinița din Bogata și restul de 60 cutii

De la 1 Decembrie începem colectarea cutiilor ShoeBox 2017

Salut, de azi 1 Decembrie și până în 15 Decembrie începe perioada de colectare a cutiilor ShoeBox  2017. Pe zona Turda și împrejurimi este Centru de Colectare la Bogata (acasă la mine) ca în fiecare an începând din 2014. Toți cei care doriți să faceți o cutie  și să ajutați un copil între 2-18 ani, să faceți o bucurie unu-i copil, puteți aduce cutiile la Centrul de Colectare din Bogata, de aici vor fii

ShoeBox 2016 colectare cutii 1-15 decembrie 2016

650x163v2Salut, ca în ultimi 3 ani și în acest am mă implic în acest proiect fain ShoeBox, îmi doresc foarte mult să alutăm copii cu posibilități reduse. Anul acesta ca și anul trecut pun la dispoziție locuința mea pentru a face centru de colectare la Bogata, singurul centru de colectare de cutii din zona Turda și Câmpia-Turzii, cel puțin așa a fost în anii trecuți. În

SHOEBOX 2016

cover_fbSalut, începând din 2014, am încercat treptat să mă implic în acest proiect ShoeBox, la început puțin pentru că am aflat destul de târziu, dar tot am adus bucurie copiilor și tot o dată ceva nou și foarte fain. În 2015, am avut centru de colectare la Bogata (la mine acasă) și am reușit ceva ce nici nu visam să se întâmple și totuși sa întâmplat o mare

ShoeBox 2015, 9 cutii adunate la Bogata

IMG_20151216_185531Salut, deci vă zic sincer, când mi-a propus Valentin Vesa să facem centru de colectare acasă la mine, (la Turda nu am găsit o locație) am acceptat cu bucurie, dar aveam o îndoială în privința că nu va venii nimeni din Turda până la Bogata (8 km) să aducă cutii,

ShoeBox 2015 (Începe colectarea cutiilor 1-15 Dec)

cropped-cover_fb1.pngSalut, începând cu 1 Decembrie, începe colectarea cadourilor pentru ShoeBox 2015, până în data de 15 Decembrie, în perioada 16-24 Decembrie urmând distribuirea lor la copiii din zona fiecăreia centru de colectare. Centrul de colectare din Bogata e deschis nonstop 😀 la mine acasă, este singura locație din jurul Turzii, atâta am reușit până acum. Vă aștept cu drag să aducem bucurii copiilor din zona noastră. Am o listă cu copii din Bogata și com. Călărași, acuma depinde și de câte cutii se adună, acest lucru depinde doar de voi. Multă sănătate

ShoeBox 2015

cover_fbSalut, anul trecut am avut o foarte faină colaborare cu ShoeBox și am adus multe bucurii la copiii săraci din Turda, Bogata și Boju. Copii din Bogata, nu au mai primit niciodată astfel de cadouri surpriză. Anul acesta vreau să mă implic mai mult în acest proiect și sper să reușesc să aduc și mai multă bucurie copiilor săraci, care poate nici nu mai speră la un cadou frumos ambalat și plin de surprize 😀 .În acest an vreau să deschidem un centru 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén