Salut, de mult timp mă gândesc că mi-ar place să fac două plimbări mai lungi cu Optimus-ul 2, una mai scurtă și cealaltă mai lungă 😀 . Am o autonomie de peste 40 km și cred că m-aș încadra mai ales pentru cea mai lungă. M-am documentat cu ajutorul la Google Maps și îmi arată aproximativ câți km ar fi, dar nu-mi poate arăta la fix, mai greșește și el 😀 .
Prima cea mai scurtă plimbare la care visez de mult timp, poate chiar de
Etichetă: Bogata Pagina 1 din 8
Salut, am luat o hotărâre la care m-am gândit foarte mult și vreau să o pun în aplicare. Nu are rost să caut cazuri prin țară pentru ai ajuta, de multe ori nu-i putem nici verifica și nici nu știm dacă au nevoie cu adevărat de un
Salut, încep cu primul Om care ma surprins fain, de aici mi-a venit ideia acestor postări cu Oameni care m-au surprins. Dacă facebook mi-a adus aminte de Alex, cu el încep. Ma contactat prin Ianuarie 2015 pe facebook, mi-a scris un mesaj după ce îmi citise povestea mea de pe Blog. Atunci el era student la Cluj, dar el find din Turda. Îmi spunea că vrea să mă ajute (ma ajutat de mai multe ori) cu transportul când am de mers undeva și mai ales la Cluj ma dus de mai multe ori. Ce ma surprins la el, este faptul că
Salut, încep cu această întrebare, pentru că nu e un lucru mic și nici neînsemnat, cum au poate unii impresia, la prima vedere trebuie să ne gândim de câți litri de motorină este nevoie pentru a putea parcurge 1.300 km? De câte ore de condus? și toate astea să le facă pe
Salut, acuma când e frig și stau în casă toată ziua, îmi aduc aminte de plimbările mele din perioada caldă, printre aceste plimbări azi vă povestesc despre plimbarea prin localitatea Cheia, când veneam din Cheile-Turzii cu Touring-ul. Era soare și foarte cald afară, fix cum îmi place mi-e 😀 . Am și filmat prin
Salut, azi am fost să distribuim pungile cu dulciuri de Moș Nicolae la copiii cuminți 😀 . Am avut transport gratis de la Adrian și ne-a dus peste tot pe unde trebuia, ba și mai mult, ms mult. Am plecat cu prima tură pe la ora
Salut, am auzit de ShoeBox din 2014 și tot de atunci în fiecare An mă alătur acestui Proiect, cu dorința de a face bucuri copiilor în preajma Crăciunului. Și în acest An am onoarea și bucuria de a participa ca
Salut, am spus-o de mai multe ori și repet, mă bucur când mă pot întâlni față-n față cu prietenii de pe facebook și nu numai. Mai ales că câteva sute de km nu fac acest lucru imposibil. O cunosc pe Daniela de câț-va ani, nu prea am vorbit noi, îmi dauc aminte că înainte că în acest An, de Paști am făcut împreună o bucurie unei famili din Bogata, mai mult nu pot spune 😀 . Dacă țin bine minte, mi-a spus de câteva luni că vrea să-mi facă o vizită cu prima ocazie când vine prin zonă și uite că ieri împreună cu
Salut, azi vreau să vă mai arăt O frumusețe rară prin Bogata, mi-e îmi plac foarte mult asemenea rarități și din întâmplare am dat de această frumusețe. Înainte de a scrie acestă postare căutând pe net despre Roush, am aflat că e vorba de
Salut, Marți am mai fost să vizitez localitatea Călărași-Gară, care se află la o distanță de aproximativ 12 km de la mine din Bogata. Eu de mult am vrut să
Salut, de mai multe zile este un miros insuportabil în localitatea Bogata, com. Călărași jud. Cluj. Se aruncă dejecțiile de la ferma de porci din apropiere pe pământ ca îngrășământ probabil, dar aerul e insuportabil 🙁 și pe căldura asta e dezastru, se simte până la