Salut, toată vara am umblat cu căruciorul electric , Andrei cu bicicleta și Fratele Dorin cu tricicleta, noi 3 mergeam la două Biserici Penticostale din Turda, mai precis am fost de câte ori ne-a permis vremea, ultima dată chiar când a fost acea mare vijelie 🙁 . În fiecare Duminică când era vreme bună, chiar și pe caniculă, la soare era multe grade, mă frigea soarele, îmi era foarte cald la umbră, ce mai pot spune la soare? Am mers când la Turda 10 km, la Biserica Penticostală Alfa și Omega, când la Micro 10 km Biserica Filadelfia . Eram invizibili în
Etichetă: Alfa și Omega
Salut. de mai bine de un an de zile mi-am dorit să merg la Biserica Alfa și Omega din Turda, io vreau să merg și la alte Biserici, că la Biserica din Bogata nu mă mai atrage nimica de când am văzut niște lucruri care nu ar trebui să se întâmple și totuși se întâmplă 🙁 .Am tot făcut planuri, încă din iarnă, împreună cu Andrei și Fratele Dorin, când vine căldura mergem eu cu căruciorul și ei cu bicicletele aprox 10 km până la Turda și pe la alte Biserici. Am și fost duminică, a fost cald și soare, nu ma bun de plimbare. Am ajuns cu bine, era seara cu tineret, mulți tineri și foarte fain și primitori pe acolo, o să mai mergem și altă dată, în curând. Programul a fost de la 18 până la 20. 20, tot ma prins întunericul pe drum, 10 km în două ore am făcut, nu am călcat-o din cauza că duminica mai este Radar uneori 😀 . Multă sănătate