Salut, eu vreau să vă ajut, am dorința de a ajuta, chiar am început să mă bucur când o pot face, mă bucur ca pentru mine, încerc și mă străduiesc și duc o luptă mare până reușesc a face acea bucurie. Uneori e foarte greu, sunt multe obstacole în față, cu ajutorul Lui Dumnezeu le trecem și reușim, doar cu El reușim. Poate că unii nici nu vă dați seama câtă muncă este în ”spatele cortinei” pentru a face acel BINE. Am o mulțime de ”prieteni” pe facebook care doar când au nevoie de ajutor mă mai salută ”salut” ”cmf” și intră în subiect, dar nu ar distribui o postare dea mea, nu ar da un click pe Blogul meu, nu m-ar ajuta Doamne ferește, doar așteaptă să-i ajut, atât 🙁 ,să dau cărucioare/scutere
Etichetă: ajut
Salut, uneori se mișcă lucrurile mai repede 😀 și se întâmplă minuni, eu cred că Dumnezeu face minuni, am văzut câteva în ultimul timp. Marți vă spuneam despre un proiect de Moș Nicolae prin care mi-ar place să facem vreo 150-200 pungi cu dulciuri pentru copii din zone foarte sărace din Turda. Tot Marți după ce am distribuit postarea pe toate rețelele sociale, am și primit o veste foarte bună, Asociatia SOS 4 Life a donat primii 300 lei pentru acest Proiect, deci am speranțe că tot vom face ceva. Mă gândeam ca fiecare pungă să conțină dulciuri în valoare de aprox. 10 lei, așa am făcut anul trecut și în acest an de Paști 😀 .Am și jucării din pluș, acum așteptăm oameni dornici să aducem bucurii copiilor cu posibilități reduse, care poate că nici nu mai speră să treacă Moș Nicolae pe la ei, noi împreună putem aduce bucurie lor, vă mai aduceți minte când erați copii și cătă bucurie aveați când primeați o câteva dulciuri de Moș Nicolae? 😀 ,eu cu Andrei nu primeam nici măcar o nuiauă 🙁 .Acest lucru mă motivează să ajut și mai mult, sper și pe voi. Multă sănătate