
Am pornit dimineața spre Constanța, am făcut vreo 40 km și am ajuns în zona cazinoului dar undeva mai sus, orașul foarte aglomerat și chiar când ajungeam noi și căutam un loc de parcare pentru persoane cu dizabilități, fix atunci era acolo un polițist și mașina care ridica o mașină care era parcată pe locul persoanelor cu dizabilități. N-a trecut 5 minute și aveam loc liber de parcare, ceva mai rar în România să ridice mașinile de pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități. Dumnezeu lucra pentru noi că altfel nu știu unde puteam parca.
Am parcat mașina, m am dat jos și am căutat un loc unde să urc pe trotuar foarte greu am găsit un loc, o bordură mai mică unde am putut urca cu Optimus-ul (când m am gândit la această provocare să mă duc cu optimusul bună alegerea am făcut mi a fost de foarte moale ajutor și pe multe borduri am putut urca).
Am reușit să urc pe trotuar nu am reușit să cobor în jos Pentru că erau doar trepte și nimic adaptat
. Ar trebui să mergem pe trotuar roata am ocolit până am reușit să ajung pe faleza din Constanța, un loc așa fain și probabil modernizat
mai de ceva vreme încoace și să nu fie adaptat doar în România se poate.


Am ajuns pe faleza de la cazinou m am plimbat pe acolo nimic nu părea a fi nou după nouă ani de zile din câte îmi aduceau aminte doar că Cazinoul este înconjurat și se lucrează. Era lume destul de multă făceau oamenii poze video am făcut și noi
.

Apoi am mers până în port acolo unde sunt câteva iahturi ne am întors înapoi Am vrut să mergem să căutăm să mâncăm undeva de amiază dar din păcate în port acolo sunt foarte foarte scumpe mâncărurile și am hotărât să mergem să mâncăm la Vivo unde am și mâncat de amiază. După ce am mâncat ne am dus și ne am plimbat prin Vivo să vedem cum e pe acolo este o clădire diferită față de Cluj și este foarte fain și pe acolo, mă bucur că am reușit să o vizităm
.

Ce să vă spun din Constanța? Un oraș cu atâția turiști și să nu fie adaptat pentru accesul persoanelor cu dizabilități eu spun că este o rușie sau cel puțin pe unde am trecut eu nu erau adaptat poate sunt și locuri adaptate.
La întoarcere mi am adus aminte că prietenul nostru Radu este la Mamaia și am hotărât să mergem să ne întâlnim cu el și să vizităm puțin Mamaia adică plaja din Mamaia unde am și mers am intrat pe plajă, am dat o tură cu căruciorul, este un loc destul de adaptat pe plajă pentru că era un trotuar foarte fain pe care am mers până aproape de mare.


Deja iară ne a prins întunericul pe drum, am pornit să venim spre Neptun după ora 19, din Mamaia până la Neptun aveam peste 55 km și când am ajuns în Neptun era era întuneric Dar am avut o zi foarte faină și încărcată Slavă Domnului.
Am ajuns în Neptun ne am dus să mâncăm de cină pe o terasă și după aceea ne am retras în camere, pentru că urma ca duminică dimineață să mergem la Biserică. Dumnezeu să vă binecuvânteze
Lasă un răspuns