Salut, de câteva luni ne tot pregăte-am să mergem până la o mătușă din localitatea Plăiești, aprox. 11 km pe o scurtătură 😀 .Ba a fost prea cald, ba a plouat și nu reuseam nici cum. Duminică era programat împreună cu Andrei și Toni, să mergem, cu toate că știam că vin ploile doar spre seară 😀 ,m-am tot uitat la meteo, deageaba. Dimineața a picurat puțin, pe la ora 9, am pornit la drum, afară părea că iasă soarele, am luat-o pe o scurtătură (pe lângă canal), după ce am mers aprox. 250 m, Toni a obervat că roata dreaptă din față e moale, mă gândem la ce e mai rău, am așteptat până sa dus Andrei înapoi acasă 🙁 și a adus pompa și am continuat drumul până la cel mai mare depozit Kaufland , de aici drumul foarte bun. Eu am luat această întâmplare ca un semn și chiar așa a și fost 😀 .A fost tot drumul bun, din Bădeni am luat-o la dreapta și am mai mers aprox 2-3 km până la Plăiești, drumul e asfaltat până în localitate, spre mătușa nu e asfalt, urmează la anul. Am ajuns cu bine după vreo 3 ore de mers liniștit, am intrat în curte și m-am băgat la încărcat bateriile (am dus și încărcătorul cu noi) că urmau alte peste 11 km spre casă și nu vreoiam alte surprize 😀 . Am apucat să încarc bateriile doar vreo două ore, ploaia ne-a stricat toate planurile, a venit mult mai repede 🙁 ,Andrei a acoperit Optimus-ul și am așteptat să treacă furtuna, a plouat foarte tare acolo 🙁 .În jurul orei 16, ploaia a trecut, dar era tot înnorat și am pornit înapoi spre casă. La întoarcere pe lângă canal, drumul era rău și plin de noroi 🙁 ,dar am trecut cu succes. La întoarcere ne-am grăbit foarte tare, am făcut doar câteva poze 🙁 ,am ajuns acasă în două ore, 11 km. Pe tot drumul mă rugam Domnului să mă ajute să am curent până acasă și să ne ferească de ploaie și chiar rugăciunile mi-au fost ascultate. Eu aș face zilnic asemenea plimbări, dar pe vreme bună 😀 .Multă sănătate
Lasă un răspuns