Duminică 12 septembrie am reușit să merg la Biserică în Câmpia Turzii la Biserica Bunul Samaritean, din păcate am ajuns după ora 11:00 pentru că noi mergem pe o scurtătură cu vreo 3 km foarte rău. Am pornit pe la 9:30 pentru că afară este răcoare dimineața avem de făcut vreo 10 km până acolo și am făcut pe drum o oră jumate până la Câmpia Turzii am ajuns după ora 11:00 și mă bucur că am reușit să ajungem la o parte din program după program mi-am cerut scuze pastorului bisericii pentru întârziere dar mi-a dat un răspuns foarte înțelept, am rămas foarte plăcut surprinsă de răspunsul care mi-la dat și nici nu mai am gândit cât de bine se potrivește. A spus așa, Plata este aceeași și pentru cei care au venit mai repede și pentru cei care au venit mai târziu. (Matei, 20:1-16) Fac o paranteză; find zi de sărbătoare la Biserica Bunul Samaritean, am primit fiecare o porție de sarmale la fel, cu toate că noi am întârziat 😀 . Domnul cunoaște când omul poate să meargă și e foarte important că să mergi și o jumate de oră, dacă nu poți două ore, decât să nu mergi deloc. Doamne ajută
Lasă un răspuns