Salut, ma contactat pe la mijlocul lui 2017, cu dorința să ajute să facem o faptă bună și cred că am făcut vreo 2-3 😀 . Ne mai salutam din când în când și cam atâta, mie nu-mi place să tot deranjes oamenii și mai ales pe cei care vor să ajute. Prin 2018 într-o zi îmi spune că ar vrea să-mi facă o vizită să mă cunoască, da, sigur spun eu, îmi place să mă viziteze lumea și o întreb eu, păi vi 500 km doar pentru atâta? da îmi răspunde ea, dacă mă primești, woooow. Nu știam nimic despre Otilia Tirpan, am căutat pe google și am aflat că a fost Miss World Romania 2009 locul 2, am zis că poate e o coincidență de nume, dar ea mi-a confirmat că este adevărat și când a venit la Bogata și am văzut-o era chiar ea cu adevărat. Ce onoare pentru mine să vină o fostă Miss World Romania de la București să mă cunoască, eu un nimeni. Ba mai mult ma dus la Cluj, (nu înțeleg nici în ziua de azi cum a reușit să aranjeze căruciorul să încapă în mașină, eu eram sigur că nu va încăpea, o femeie foarte hotărâtă să mă ducă la plimbare) ne-am plimbat prin Centrul Clujului, ma dus la cinematograf și am văzut primul meu film 3D, faină experiență am trăit în acea zi. Am petrecut o după masă faină împreună, am povestit, ne-am plimbat și am văzut un film 3D și am rămas cu amintiri foarte faine. Ms mult Otilia Tirpan, multă sănătate