Dacă urmărim legătura imediată cu textul precedent şi cu cele care urmează, versetul 15 este o declarare a amărăciunii şi inutilităţii de a încerca să dăm de capăt lucrurilor de sub soare. Dacă este adevărat că „sînt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi cari fac fapte rele, şi sînt răi, cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, cari fac fapte bune” (14b), atunci ce folos mai are omul din a încerca să fie neprihănit. „Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om supt soare decît să mănînce şi să bea şi să se veselească” (15a). Dar pentrucă Eclesiastul adaugă: „Iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe cari i le dă Dumnezeu supt soare” (15b), sîntem obligaţi să atribuim textului şi cealaltă conotaţie sau valenţă, aceea de dovadă a încrederii noastre în Dumnezeu. Este adevărat că există nedreptate. Este la fel de adevărat că Dumnezeu nu pare să Se grăbească să rezolve lucrurile aici sub soare. Dar este la fel de adevărat că „pentru orice lucru este o vreme şi o judecată” (8:6) şi că „Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (12:14), precum şi faptul că „orice lucru El îl face frumos la vremea lui” (3:11). Faptul că putem să ne mîncăm pîinea în linişte şi pace dovedeşte încrederea noastră în Dumnezeu.
nogylk
Dacă urmărim legătura imediată cu textul precedent şi cu cele care urmează, versetul 15 este o declarare a amărăciunii şi inutilităţii de a încerca să dăm de capăt lucrurilor de sub soare. Dacă este adevărat că „sînt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi cari fac fapte rele, şi sînt răi, cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, cari fac fapte bune” (14b), atunci ce folos mai are omul din a încerca să fie neprihănit. „Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om supt soare decît să mănînce şi să bea şi să se veselească” (15a). Dar pentrucă Eclesiastul adaugă: „Iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe cari i le dă Dumnezeu supt soare” (15b), sîntem obligaţi să atribuim textului şi cealaltă conotaţie sau valenţă, aceea de dovadă a încrederii noastre în Dumnezeu. Este adevărat că există nedreptate. Este la fel de adevărat că Dumnezeu nu pare să Se grăbească să rezolve lucrurile aici sub soare. Dar este la fel de adevărat că „pentru orice lucru este o vreme şi o judecată” (8:6) şi că „Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (12:14), precum şi faptul că „orice lucru El îl face frumos la vremea lui” (3:11). Faptul că putem să ne mîncăm pîinea în linişte şi pace dovedeşte încrederea noastră în Dumnezeu.