De ce erau periculoase cetăţile Samaritenilor? Însăşi naşterea lor ca popor, a fost lucrarea Satanei: s-a născut din amestecătură. Erau şi evrei şi pagini; aveau şi pe Dumnezeu ca Stăpân, dar aveau şi alţi zei: „Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaşi timp şi dumnezeilor lor după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi. Până în ziua de azi îşi urmează ei obiceiurile de la început…” (2 Regi 17:33-34).
Amestecătura este una din cele mai puternice arme cu care vrăjmaşul dă lovituri nimicitoare lucrării lui Dumnezeu. Este una din cele mai înşelătoare metode de lucru, cu care Satana face multe victime. Amestecarea adevărului cu minciuna este tot aşa de periculoasă ca amestecarea laptelui cu otrava: aduce moartea. Amestecarea lucrării lui Dumnezeu cu lumea înseamnă tot moarte. Din amestec totdeauna se naşte ceva monstruos: copil cu gură de lup, cu ureche de bou, cu cap de broască etc. Aşa este şi duhovniceşte.
Făpturile născute din amestec nu se mai înmulţesc. Din împreunarea calului cu măgarul iese catârul, dar cadrul nu mai naşte catâri.
Din împreunarea Bisericii cu lumea nu s-au mai născut copii ai lui Dumnezeu, ci s-au născut un fel de „catâri” duhovniceşti, care seamănă şi cu lumea dar au şi o înfăţişare religioasă.
Aşa erau samaritenii.
Domnul Isus şi-a învăţat ucenicii să se ferească de cetăţile Samaritenilor şi ne învaţă şi pe noi să ne păzim de astfel de cetăţi. Să ne păzim de toţi acei care au o formă de evlavie, dar îi tăgăduiesc puterea (2 Tim. 3:5). Să ne păzim de orice învăţătură amestecată şi cu ceva din Sfânta Scriptură şi cu filozofie omenească sau obiceiuri omeneşti. E periculoasă. „Samaritenismul” modem e mai periculos decât cel din vechime. Cel de atunci despărţea sufletele temporar de
Dumnezeu, cel de acum le desparte pe veşnicie.
„Să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor…” E porunca Domnului Isus. Să nu intrăm duhovniceşte în „cetăţile” în care vedem amestecătură. Să ne păzim de locurile infectate de duhul lumii, de duhul minciunii.(Nicolae Moldoveanu)
nogylk
De ce erau periculoase cetăţile Samaritenilor? Însăşi naşterea lor ca popor, a fost lucrarea Satanei: s-a născut din amestecătură. Erau şi evrei şi pagini; aveau şi pe Dumnezeu ca Stăpân, dar aveau şi alţi zei: „Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaşi timp şi dumnezeilor lor după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi. Până în ziua de azi îşi urmează ei obiceiurile de la început…” (2 Regi 17:33-34).
Amestecătura este una din cele mai puternice arme cu care vrăjmaşul dă lovituri nimicitoare lucrării lui Dumnezeu. Este una din cele mai înşelătoare metode de lucru, cu care Satana face multe victime. Amestecarea adevărului cu minciuna este tot aşa de periculoasă ca amestecarea laptelui cu otrava: aduce moartea. Amestecarea lucrării lui Dumnezeu cu lumea înseamnă tot moarte. Din amestec totdeauna se naşte ceva monstruos: copil cu gură de lup, cu ureche de bou, cu cap de broască etc. Aşa este şi duhovniceşte.
Făpturile născute din amestec nu se mai înmulţesc. Din împreunarea calului cu măgarul iese catârul, dar cadrul nu mai naşte catâri.
Din împreunarea Bisericii cu lumea nu s-au mai născut copii ai lui Dumnezeu, ci s-au născut un fel de „catâri” duhovniceşti, care seamănă şi cu lumea dar au şi o înfăţişare religioasă.
Aşa erau samaritenii.
Domnul Isus şi-a învăţat ucenicii să se ferească de cetăţile Samaritenilor şi ne învaţă şi pe noi să ne păzim de astfel de cetăţi. Să ne păzim de toţi acei care au o formă de evlavie, dar îi tăgăduiesc puterea (2 Tim. 3:5). Să ne păzim de orice învăţătură amestecată şi cu ceva din Sfânta Scriptură şi cu filozofie omenească sau obiceiuri omeneşti. E periculoasă. „Samaritenismul” modem e mai periculos decât cel din vechime. Cel de atunci despărţea sufletele temporar de
Dumnezeu, cel de acum le desparte pe veşnicie.
„Să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor…” E porunca Domnului Isus. Să nu intrăm duhovniceşte în „cetăţile” în care vedem amestecătură. Să ne păzim de locurile infectate de duhul lumii, de duhul minciunii.(Nicolae Moldoveanu)