De vreo două luni de zile ne tot pregătim cu domn director să facem o ieșire cu persoanele cu dizabilități la Vivo. În acest timp au tot apărut tot felul de probleme și nu am reușit, dar cu ajutorul Domnului ieri 23 martie am reușit să ne întâlnim mai multe persoane la Vivo din Cluj. Noi de la Bogata și Turda am reușit să ne adunăm șase persoane și am pornit spre Vivo. Domn director a venit din Suceava și a  adus patru persoane cu dizabilități în cărucioare plus însoțitori în total au fost șapte persoane.  Ei au ajuns puțin mai târziu pentru că au avut de făcut până la Cluj vreo 300 de km și nu este ușor. Eu cel puțin m am bucurat foarte mult că am reușit să ne întâlnim cu persoane pe care nu i am mai văzut de 4-5 ani  și a fost o mare bucurie să ne revedem împreună,  să putem petrece împreună câteva ore.  Am povestit împreună ne am plimbat prin Vivo și timpul a trecut foarte foarte repede și după ora 17  Am pornit fiecare spre casele lor. Slavă Domnului că am reușit să ne întâlnim și am avut o zi binecuvântată împreună.  Pe viitor vrem să mai încercăm astfel de întâlniri și data viitoare Sper să fie undeva pe la mijlocul drumului mai precis prin Bistrița 😀 . Mulțumim domnului director că a putut să aducă persoanele cu dizabilități și mulțumim Florin Coc șoferului nostru care a venit și a stat cu noi. Domnul să vă binecuvânteze pe toți.