Am avut mai multe discuții cu oameni, de obicei cu unii care mi-au spus că de a ajuta oamenii, nu ne ajută la nimic, adică eu dacă ajut oamenii nu îmi e de niciun folos. Dacă ei spun aceste lucruri descurajează oamenii în a ajuta pe alții și nu cred că e bine.
În primul rând, 2 Corinteni 5:10 Căci toţi trebuie să ne înfăţișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup. Deci nu am înțeles de ce nu ne ajută binele făcut? Cu unii nici nu are rost să te contrazici mult pentru că am avut discuții cu oameni care au spus că e mai important să mergi la biserică decât să ajuți pe un om sărac, sau unul care are o problemă de exemplu duminica. Eu în ultimii șapte ani am ajutat multe persoane cu dizabilități și nu numai și întotdeauna Domnul mi-a răsplătit uneori înzecit, alteori însutit și nu mă iau după oameni care poate chiar și din invidie susțin acest lucru. Foarte important este să ne ajutăm între noi, pe cel care are nevoie, pe sărac, că mai scrie în Biblie în Matei, 22:39 Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Păi dacă aproapele tău are nevoie de ajutor poate chiar duminica când ești pregătit să mergi la Biserică, cum să nu îl ajuți? Multă sănătate
Lasă un răspuns