Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Mițipiți

15697043_1227655233984432_1475370096_oEra într-o zi de vară, soarele ardea cu putere pe cer iar cu razele lui “săgeta” trecătorii de pe stradă făcându-le să transpire prin toți porii.Dormeam liniştită in patul meu pe, perna mea cu angry birds când dintr-o dată aud ca prin vis un zgomot ca un strigăt de ajutor, zic poate mi se pare si închid ochii din nou,dar “strigătul” continuă aşa că ma dau jos din pat şi ies în curte. Imaginea care mi-a aparut în fața ochilor a fost ca un duş rece, pisica mea prin metode doar de ea ştiute a ramas prinsă sub poarta de la intrare in curte, lânga ea erau cei 3 câini încercand să o “ajute” câteva secunde m-am speriat de ei văzându-le privirea de animale înfuriate, prin minte mi-a trecut un gând cu viteza lumini: dacă intru între ei or să mă sfâşie, dar privirea pisici mi-a alungat orice teama. Deşi nu înteleg graiul pisicesc ( nu încă) privirea ei mă implora sa o salvez, primul lucru care mi-a fost la îndemână era un mop l-am apucat şi desculță am mers înspre locul “bătăliei” (de drept ar trebui să alergi la o asemenea întâmplare dar trupul nu imi permite) am intrat intre ei şi i-am împrăştiat, pisica mea era întinsa pe jos aproape fără vlagă nu credeam ca o să mai scape. Am privito în ochii şi i-am spus: cum eu mi-am facut curaj să intru între câinii “turbați” ca să te salvez aşa şi tu revinoți pentru mine. În orele următoare nu am mai văzuto deloc mi-a trecut prin cap că poate nu a mai avut putere să lupte, gândul m-a întristat. Seara aşezandu-mă la masă cu fiul meu mă întreaba unde este Mițipiți, pentru 15645557_1227652827318006_660882021_ncâteva clipe nu am ştiut ce să îi spun, când să îmi fac curaj să ii spun că Mițipiți a devenit îngeraş hooop în cameră apare pisica încercând să miaune aproape fără glas, am luat acest mieunat ca pe un multumesc că m-ai salvat din clipa aceea am ajuns să o iubesc enorm de mult, i-am pus să mănânce şi după 2,3 zile era ca nouă. În ziua de astazi părerea mea este că se pune preț mai mult pe animale sunt mai căutate mai îmbrăcate iar multumită celor de la Cattitude găsim tot ce ne doreşte sufletul pentru prietenul nostru de companie. Magazinul e susținut de creative-wings.ro, care construiește website-uri. Dacă aş face schimb de locuri cu prietenul meu Mițipiți mi-aş dori ca şi el dacă într-o bună zi este nevoie să ia mopul şi să mă salveze la fel cum am făcut eu cu el. Pot spune că cel mai important lucru în relația cu prietenul meu Mițipiți este faptul că îi pot povesti toate secretele mele ştiind că nu o să le spună la nimeni niciodată dar mă întreb acum dacă într-o zi o să înceapă să vorbească iooooi de mine jale mare va fi dar nui bai o iubesc şi aşa. Anul acesta de sărbători va avea si el un cadou sub brad iar pentru asta o să răsfoiesc siteul cattitude la ce gamă largă de produse au sunt sigură că o să gasesc exact ce îmi trebuie şi ca încheiere:

De cauți cadoul potrivit
Pentru prietenul tău iubit
La Cattitude vei găsi
Multe minunății
Cumperi ținută cochetă
Îți faci prietenul vedetă!!!!

Anterior

TU ESTI MOS CRACIUN! jucării pentru copiii din Turda

Următorul

Cum iti protejezi smartphone-ul de la Apple de capriciile iernii?

  1. Elena

    iuuuuuuppppiiiiii ????❤❤❤❤❤❤❤

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén