Salut, scrie clar în Biblie în cele 10 porunci, Să nu minți, dar am întâlnit mincinoși chiar și unde nu mă așteptam, cel mai grav e că ce-i care ne învață (Romani, 12:7) să nu mințim, chiar și ei ne mint 🙁 .Domnul te iartă dacă ai mințit, atenție, cu condiția să nu o mai faci, dar dacă tot timpul omul minte? 🙁 . Și totuși omul e convins că Domnul e bun și iartă la nesfârșit continuă să mintă în continuare, e foarte grav când e convins că face bine și nu vrea să se Pocăiască. (Matei, 23:4). Sunt din păcate căzuți în păcatul minciuni și fățărniciei conducători de Biserici mai mici sau mai mari, unde Păstorul, Prejbiterul (Marcu, 12:38-40) (1 Timotei, 5:17-18) face ce vrea în Biserica lui, nimeni nu poate spune nimic (Ioan, 12:42-43) și când încerci să-i spui ceva, te aruncă ca pe o cârpă la o parte și nu vor să asculte (Faptele Apostolilor, 28:26-27) 🙁 .Este foarte dureros când vezi că pe ce-i mincinoși și fățarnici îi încurajează, îi ajută, practic promovează minciuna și fățărnicia, asta se întâmplă la noi. (Romani, 1:28-32) Acuma nu înțeleg scopul acestor minciuni? Să te lauzi că faci ceva, ce nu faci (1 Corinteni, 1:31) 🙁 ,ce rost are să minți lumea? (2 Timotei, 4:3-4) 🙁 .Multă sănătate
Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape (Matei, 4;17)
anonim
sunt multi destia pretutindeni.Au fost , sunt si vor fi . Vad ca abordezi lucruri grele si spui altora sa se pocaiasca, dar tu esti pocait? ( ce spne Biblia nu ce cred oameni de pocainta)
zolty
Mă străduiesc din greu să mă pocăiesc zilnic, dar mă poticnesc în pocăiți mincinoși și fățarnici, care îți fac viața grea dacă nu faci ca ei 🙁 .Multă sănătate