Pace, eu vara asta am fost de câteva ori la Biserică, prima dată de Rusalii când am încheiat legământul cu Domnul la Biserica Sfânta Treime din Beiuș și încă de 3-4 ori la Biserica Bunul Samaritean din Câmpia Turzii până acolo mergeam cu căruciorul electric pe un drum rău și făceam aproximativ 10-11 km. (vezi Video de mai jos cu drumul)  de fiecare dată când mergeam,  mergeam cu bucurie și asta înseamnă foarte mult cu toate că în Bogata este o biserică la aproximativ 1 km de mine, dar ce folos dacă nu pot intra? și nici nu am găsit înțelegere pentru a putea intra, așa că am preferat să mă duc de câte ori am putut la Câmpia Turzii.  Dar am o mare bucurie că în curând voi putea merge mult mai ușor la Biserică, mai ales că vine perioada rece în care eu nu pot ieși din casă, Domnul îmi trimite o mașină adaptată cu care să poată merge și alții, Slavă Domnului. Mă gândesc la cei care pot merge și găsesc motive să nu meargă ce răspuns vor da în ziua aceia? Domnul să vă binecuvânteze