Va salut cu Pacea si harul Domnului nostru Isus Hristos, Ma numesc Rodica Fasioiu locuiesc in Brasov,
M-am nascut intr-o familie de ortodocsi am fost educată din punct de vedere spiritual sa-L vad pe Domnul doar un judecător care judecă orice păcat. Dupa ce am plecat din casa părintească am inceput sa traiesc libera credeam eu. M- am îndrăgostit apoi m-am căsătorit și multe necazuri, credeam ca viata trebuie sa-mi ofere ceea ce asteptam. Am divorțat apoi singura cu un copil am inceput sa lupt cu depresia cu îngrijorarea si alte probleme care m- au determinat sa-L caut pe Dumnezeu, de fapt El ma cauta pe mine. Domnul Isus imi vorbea prin diferiti oameni chiar si prin cei ce nu-L cunoșteau. Intr-o zi discutam cu o colega despre problemele mele sufletești, ea mi-a zis;

Cine stie ce planuri are Domnul Isus cu viata ta, atunci mi s-a deschis ochii la afirmația “Domnul”, eu îL stiam un prunc în brațele fecioarei Maria, dar atunci am auzit ca un glas din cer ca El Domnul are de a face cu viata mea si viitorul meu.
Începusem să citesc biblia ma chinuiam să o inteleg, dar nu am renuntat la ea, deoarece am pornit cu gândul sa gasesc adevarul, o prietena care studia la martorii lui Iehova m-a provocat sa caut Adevarul, si adevarul era si este Isus Hristos.
Citind Biblia am inceput sa ma vad in lumina scripturi murdară de păcat si in nevoie după iertare, Duhul Sfânt mă cerceta si imi arata calea spre mântuire de fapt mi-L arata pe Marele Mantuitor, fără să fiu învățată de cineva ci eram calauzita in citire si rugăciune de mana buna a Lui Dumnezeu spre marea fericire adica întâlnirea mea cu Bunul si Marele Pastor Isus. Intr-o zi in timp ce citeam din Evanghelie despre femeia păcătoasă ce stătea la picioarele Domnului și spăla cu lacrimile ei,  mi-am zis in inima mea ca eu nu sunt vrednică sa stau la picioarele Lui, dar macar sa- i vad urmele pașilor si sa i le sărut, atunci ca prin minune Domnul mi-a dat o viziune cum trecea pe lângă mine încălțat cu sandale si i se vedeau picioarele si urmele pe nisip, atunci am inteles ca mi s-a împlinit dorința care o aveam în inima de-ai vedea urmele pașilor si acea vedenie mi-a lăsat în suflet o mireasma plăcută si un dor aprins sa-L vad pe Isus, am cerut să vină în inima mea si sa ramana cu mine pentru totdeauna. Am rămas cu un dor si lacrimi după Domnul gândind că a trecut pe lângă mine si nu s-a oprit. Apoi Duhul Sfânt mi-a clarificat viziunea spunându-mi ca Domnul a venit mi- a atins inima si viata si apoi mi-a dat de înțeles sa- L urmez, sa merg dupa Domnul. Am început să citesc cu mare interes Biblia si ma rugam altfel decât până atunci cu cuvinte noi, neauzite si neînvatate, de fapt era calauzirea Duhului Sfânt. Intr-o dimineata pe cand stăteam în curte si citeam in Biblie am facut o criză de coloana cu mari dureri si in timp ce ma rugam sa nu mor până nu-L cunosc pe Domnul mi-am pierdut cunostinta. înainte de a închide ochii am vazut o mână puternica in dreptul fetei mele care se apropia sa- mi închidă ochii, nici astazi nu stiu a cui a fost mâna aceea, cert este că Domnul nu m- a lăsat să mor si dupa vreo 20 minute m -am trezit la viata, dar cu alta inima si cu alta atitudine față de tot ce ma înconjura. Vedeam mâna Domnului Isus Hristos in toata creația, dar mai ales in pomul înflorit ce-mi stătea în fața geamului la camera in care am fost dusă de vecinii mei,  pentru ca eu nu puteam sa ma mișc. În noaptea următoare am visat sfârșitul lumii, eram cu băiețelul meu de mana si se făcea că intr- o cameră era judecata, erau multi oameni acolo urma sa intre pe rând la judecata, am urmat eu, acolo era pe scaun un barbat cu fata luminoasă care era chinuit ,m-am speriat de ce vedeam,dar un glas mi- a zis sa trec mai departe ca eu sunt scutită de judecată. Dupa acel vis am inteles ca era Domnul care fusese judecat si chinuit pentru pacatele mele si eu sunt scutită de mania judecății drepte a Lui Dumnezeu. Isus a purtat pedeapsa pentru pacatele mele,  Slava Numelui Său. Am avut o perioada de terapie intensiva a sufletului am primit vindecare, iertare si restaurare fizica chiar. Primul semn clar care- l aveam in inima si in comportament era iertarea fata de soțul meu care ne părăsise trăind în adulter. Am primit putere sa-l iert, chiar sa-l compatimesc de viata ce o avea in destrabalare.
Ma rog si acum pentru el sa se împace cu Dumnezeu, dar alegerea ne aparține, el nu a ales inca sa se întoarcă din mizeria lumii acesteia si din placeri.
Am început să- L astept pe Domnul din zi in zi, credeam ca Domnul ma va lua acasa pentru ca înțelesesem prin credinta ca sunt neprihanita in Hristos si gata cu pământul și viata aici, dar Domnul avea planuri cu viata mea asa cum imi vorbise prin acea persoana înainte de-a citi biblia. Aveam o slujbă de mijlocire, de crescut băiatul care avea pe atunci 7 ani si alte planuri care au fost si vor mai fi până voi pleca acasa la Tata.
O întâmplare frumoasa cu Domnul pe cale, a fost cand mama mea s-a îmbolnăvit, iar eu nu eram pregătită să mi-o i-a Dumnezeu, mai ales ca nu eram sigura de mântuirea ei. Urma să fie operată de ocluzie intestinala si hernie inghinala in aceeasi zi, la 78 de ani, medicii nu i-au dat sanse aproape deloc, am mers intr-o cămăruță numai eu si Domnul si am plâns in rugaciune înaintea Lui si i-am spus; Doamne daca Tu ai prelungit viata lui Zedechia din Biblie cu 15 ani, atunci cred ca si lui mama poti sa-i prelungești viata, am primit raspunsul atunci ca am fost ascultată, am primit si pace in inima si apoi am vazut in adevar cum Domnul a prelungit viata mamei cu opt ani, macar ca omul nu-i dădea sanse. Mulumesc Lui Dumnezeu ca avem șanse după sanse la El prin harul Sau.
Un alt raspuns la rugăciune a fost cu băiețelul meu cand era de vreo 8 ani avea coșmaruri si nu putea dormi noaptea, intr-o noapte ne-am pus amandoi pe genunchi am chemat Numele Domnului și din acea noapte a primit vindecarea.
A mai fost o întâmplare remarcabilă in viata mea ,vizitam o bătrână bolnavă psihic din vecini, îi vorbeam din Evanghelie despre iertarea prin jertfa Lui Isus, o cunostinta  m-a speriat ca o sa vina duhuri rele de la acea batrana bolnavă psihic si sa am grija sa nu mai merg la ea, de fapt era Satan care încerca să mă oprească s ai spun acelei bătrâne despre Isus,pe moment am zis in inima mea ca nu ar face Domnul Isus asa ceva, adică nu ar permite duhurilor rele sa vina spre mine, dar după o zi m-am indoit in inima mea si in gândurile mele a venit îndoiala si necredinta. Intr-o noapte pe cand ma gândeam la asta, a venit teama in inima mea si am deschis o usa duhurilor înșelătoare care m- au speriat de groază, m-am aruncat in genunchi in acele clipe si am cerut cu disperare ajutor de la Domnul Isus care nu a întârziat să mi-l dea pe loc impreuna cu o mustrare blândă ca sa nu ma mai indoiesc niciodata de dragostea Și puterea Lui. Am primit putere si biruinta in acel ceas asupra fricii de intuneric si asupra duhurilor înșelătoare, m-am simtit si in continuare biruitoare Slăvit si binecuvantat sa fie Domnul Isus.
Apoi inca o intamplare; Urma sa fiu operată de rinichi si nu voiam să mă hotărăsc pentru ca voiam mai bine sa plec acasa la Domnul, în timp ce ma rugam intr-o seara Domnul mi-a vorbit si mi- a dat curajul sa merg la acea operatie ca El va fi cu mine, am primit in momentul acela pacea și siguranță in inima si in adevar operatia a decurs foarte bine cu rezultate excelente Slava Lui.
Ar fi multe de povestit din minunile făcute de Domnul în viata mea,  dar nu pot decat sa-i multumesc pentru bunatatea si rabdarea ce o are cu mine si cu fiecare om in parte. El are în vedere fiecare clipa din viata omului, dar mai ales cu cei care si-au predat viata in mana Lui Isus si a crezut în jertfa Lui. Dumnezeu are mila de fiecare din noi intr-un mod in care nu-l intelegem, cine este părinte stie ce inseamna sa-i  pese de copilul lui, asa este Tata din ceruri pentru noi. Credinta ne va îndreptăți înaintea Lui si ne va da dreptul sa ne numim copii ai Lui. Slava Lui. Totul este dar de sus; Credinta, Pocainta,har, iertare si tot ce-i bun si frumos.
Sfatuiesc pe orice om care cauta fericirea pe pamant, sa-l caute mai intai pe Dumnezeu, care este izvorul si sursa fericirii pentru om, atat pe pamant cat si in vesnicie.
Versete:
 Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.
Psalmul 73:28 VDC.
Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu. Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu; voi povesti toate lucrările Tale!
Psalmii 73:28 NTR.
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu mantuirea Sa, cu Pace, Har, Credinta, eliberare, dragoste ai vindecare.
Pace fraților, dragoste și credință de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Isus Cristos! Harul să fie cu toți cei care‑L iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos în curăție! Amin.
Efeseni 6:23‭-‬24 NTR.