Salut, când v-am cerut ajutorul pentru a face cadouri copiilor cu posibilități reduse, nici nu mă gândeam că voi vedea ce am văzut în această seară. Anul trecut a venit omul după pachete, mi-a trimis câteva poze și gata. În acest an am vrut să mergem noi, adică eu, Andrei și l-am chemat și pe Andrei L. cunoaștea câteva zone prin Turda, așa că Alex ne-a oferit transportul, pentru că am vrut să luăm copiii prin surprindere, să mergem în locuri unde nu merge nimeni 🙁 ,am fost în câteva zone, la marginea Orașului Turda, sunt locuri pe care nici nu credeam că există 🙁 ,ceva ce nu se poate descrie în cuvinte, era seara și întuneric, doar ce se putea vedea de la lumina farurilor, locuri parcă ascunse de civilizație în zona strada Chei. Am fost în vreo 5-6 zone și probabil nimeni nu sa gândit să treacă prin aceste zone 🙁 .Am văzut copii surprinși că primeau o pungă cu ceva, o pungă plină, am văzut copii sărind în sus de bucurie, era o fetiță care sărea în sus de bucurie am văzut-o prin oglinda retrovizoare a mașini, avea așa o privire de parcă noi am fii trecut prima dată pe acolo. Andrei, Alex și Andrei L. au văzut bucuria lor că au intrat și în casele lor. Am oferit în total 89 de pungi, egal cu 89 de bucurii de Moș Nicolae. Nu mai am cuvinte cum să vă explic bucuria acestor copii, bucuria când primesc ceva. Dacă vreți să vedeți copii care se bucură și apreciează un gest, mergeți prin aceste zone și veți avea satisfacți ne băniute de mari, eu aș merge zilnic pe acolo, chiar și o bomboană dăruită unui copil de acolo, sunt sigur că e apreciată. Multă sănătate
Lasă un răspuns