Salut, pe la mijlocul lunii Octombrie 2015 vă spuneam despre acest proiect, în care speram să găsesc persoane dornice să se implice și să ajute. Dar Iarna aproape că a trecut și din păcate nu sa implicat nimeni în a ajuta în acest sens, vine în curând perioada caldă și noi toți am vrea să ieșim afară la soare 😀 .Printre persoanele cu dizabilități, din România secolului vitezei sunt persoane care nu au ieșit dintre cele patru pereți de ani de zile, văd soarele doar de pe geam 🙁 .Din lipsa unui cărucior electric nu poate ieșii bolnavul din casă, pentru că și cei ce îi îngrijesc Mama sau Tata sunt bătrâni și bolnavi la rândul lor și fără putere de a mai plimba pe copilul lor. De când am făcut acel concurs prin care am oferit acel cărucior electric, mă contactează persoane în situația mea și mă roagă disperați să-i ajut cu cărucioere/scutere electrice, acumulatoari gel, cauciucuri, piese de schimb, pentru că în România toate acestea sunt la preț dublu față de străinătate, parcă noi am avea indemnizațiile de mii de euro ca prin străinătate 🙁 .M-am tot gândit ce aș putea face, că nu are rost să stau cu mâinile în sân și să aștept, ce să aștept? 🙁 .Mă gândeam să apelez la voi, oamenii care mai citiți ce scriu pe aici, poate îmi dați o ideie două cum să conving pe vreun ”Gigi Becalii” sau mai mulți să se implice în a ajuta, o puteți face și voi dacă doriți și cu cât puteți. M-am gândit că dacă sar aduna ceva bani, am putea cumpăra cărucioera/scutere electrice second de pe olx, cele noi sunt exagerat de scumpe 🙁 și astfel am putea aduce ceva bucurie la câteva persoane care sunt în nevoie. Poate ar ajuta mult dacă ați distribui acest articol mai departe și poate chiar găsim un ”Gigi Becalii” care să ne ajute, Doamne ajută. Multă sănătate
Udapted: Am uitat ceva important. Dacă doriți și puteți ajuta, vă las contul meu Să specificați ”Pentru Cărucior electric„
CONT bancar:
CONT lei RO71 RZBR 0000 0600 1001 9118
Deschise la RAIFFEISENBANK sucursala Turda
RaiffeisenBANK (BIC/SWIFT: RZBRROBU )
Titular de CONT: EGYED PETRU ZOLTAN
Lasă un răspuns