Slavă Domnului că am început 2025 și putem continua acestă lucrare destinată copiilor cu dizabilități și să le oferim în fiecare lună plase cu alimente și dulciuri. Încercăm să continuăm și în acest an.

Vă anunțat la începutul lunii ianuarie 2025, ne dorim din acest an ca în fiecare lună să putem  dărui 30 de plase cu alimente și dulciuri, sunt mai multe familii  dar ne limităm deocamdată la 30 de familii.

Am început și această lună cu ceva bani rămași de luna trecută, Dumnezeu ne binecuvântează în fiecare lună și ne dă mai mult decât avem nevoie și această lună avem rămași aproximativ 30% din banii necesari pentru luna februarie, toată Slava să fie a Domnului.

În această lună ianuarie 2025 am reușit să facem 30 de plase cu alimente și dulciuri pentru copii cu dizabilități de la Asociatia Parintilor cu Copii cu Nevoi Educationale Speciale .

Vreau să mulțumesc Domnului pentru toate aceste minuni care se întâmplă în fiecare lună, poate că voi nu observați aceste minuni, dar eu le văd cel mai bine. Dumnezeu binecuvântează această lucrare și în fiecare lună ne a trimis chiar mai mult decât aveam nevoie, în fiecare lună rămâne și pentru cealaltă lună care urmează, așa se întâmplă când o lucrare este binecuvântată de Dumnezeu.

Vreau să mulțumesc tuturor persoanelor care se implică în această lucrare, Dumnezeu să vă răsplătească pentru că vă implicați financiar în fiecare lună și astfel să putem aduce o fărâmă de bucurie familiilor cu copii cu dizabilități. Este un ajutor mic, dar foarte important pentru majoritatea familiilor. Dumnezeu să vă binecuvânteze