Salut, după ce însfârșit am reușit să intrăm în Sala Polivalentă, a trebuie să merg la baie, foarte grea încercare pentru ei 🙁 ,majoritatea dintre cei care îndrumau oamenii nici nu știau dacă este o baie adaptată, ce să-mi mai spună unde ar fi 😀 .Unul mă trimitea în stânga, altul în dreapta și tot așa în toate direcțiile, cred că vreo 20 min cel puțin am căutat baia adaptată 🙁 . La un moment dat, am aflat că baia e la etajul 1, întrebare, este lift? da îmi spune cineva, unde e întreb eu, nu știu îmi răspunde. Acuma trebuia să căutăm mai întâi liftul ca să pot ajunge la baie. Am tot întrebat și îmi spune cineva, liftul e în celălalt capăt al sălii, am pornit pe margine spre scenă și la stânga printre rânduri și cabluri am ajuns la celălalt capăt al săli, bucuros că însfârșit rezolv problema 🙁 . Întreb un tip undei liftul să merg la baie, îmi arată drumul, când ajung acolo, mă oprește altul pe motiv că nu-i voie acolo, mă întorc și spun la acel tip că nu mă lasă un alt tip în costum 🙁 ,vine tipul și-l ceartă pe cel în costum și însfârșit ajungem la lift și pornim spre etajul 1, ajungem sus pe un coridor imens și la dreapta era locul mult așteptat, baia adaptată și am rezolvat problema după mai bine de 20 min de plimbări și căutări. La întoarcere a fost mult mai simplu, deja cunoșteam drumul 😀 . A fost multă lume, dar mulți dintre voluntari, erau depășiți de situație 🙁 .Multă sănătate