Salut, să fie clar un lucru, ce voi scrie mai jos nu e ca să mă laud, fiecare interpretează cum dorește, nu? Am creat un Grup prin care am vrut să facem ca o întrecere în fapte bune, dar ……. l-am modificat puțin și i-am dat un alt titlu, Facem Fapte Bune. Doamna Emilia Popa nea donat 14 saci cu haine, prietenul nostru Radu sa ocupat de transportul hainelor din Arad la Bogata și la distribuit prin Turda la familiile nevoiașe. Sâmbătă am plecat cu Radu să distribuim la câteva familii hainele. Am făcut un video prin care se vede acel loc din zona str Chei, acolo e nevoie de ajutor la acei copii care locuiesc acolo, sărăcia e maximă acolo. Dacă aveți posibilități, gândițivă la copiii de acolo. Multă sănătate