Ultima mea încercare cu Dumnezeu a fost să-I cer ceva ce pentru mine ca om, era imposibil, dar pentru El totul e posibil și am cerut o astfel de dovadă prin care ma uimit și am ajuns la concluzia că Dumnezeu există cu adevărat și că trebuie să fac legământul cu Domnul și doar Lui să-I slujesc.
Visam și îmi doream un cărucior electric nou, un Optimus 2 nou (aveam unul second și am avut problem cu el 🙁 ) Mi-a făcut o verișoară, o strangere de fonduri pe facebook prin 2019 vara, pentru 6.000 euro, o sumă la care nu speram să se adune, mai ales că a început tare ciudat, am întrebat pe Domnul și răspunsul l-am înțeles eu greșit și eram sigur că nu mi se vor strânge banii, dar Domnul a făcut așa o minune că sau strâns mai mulți de cât am cerut, 7590 euro în total (vina mea că nu m-am documentat cum trebuie pentru prețul căruciorului nou) dar tot nu-mi ajungeau bani de ce aveam nevoie, cu pandemia sa mai scumpit și începeam să renunț la acest vis 🙁 . Am tot căutat ceva second, dar nu găseam și povara banilor strânși mă apăsa tot mai tare, pentru că erau pentru căruciorul nou și nu reușeam să-l cumpăr, pentru că Domnul îmi pregătea ceva mai bun. Era început de An 2021 și am zis, Doamne, ca să cunosc că tu vrei ca eu să mă Pocăiesc, să fac legămintul cu tine, îți cer ceva imposibil de realizat pentru mine, dar la tine totul e posibil. Să-mi dai acest Meyra Optimus 2 nou, cu toate dotările, care costă 10.691 euro și eu am doar 7.000 euro tot de la tine. Mai aveam nevoie de aproape 4.000 euro, era imposibilă această sumă pentru mine și de unde să-i scot? Dar Domnul atâta de tare ma uimit de cum a lucrat, un prieten mi-a făcut o Strângere de Fonduri pe facebook la 24.000 lei, (5.000 euro) intr-o săptămână aveam vreo 6.500 lei adunați, dar într-o seară Domnul a făcut minunea și în 4 ore mi sau strâns încă 4.000 euro, în alte 3-4 zile aveam peste 7.000 euro, Am cerut 4.000 euro și am primit 7.000 euro, nu e o minune? Domnul mi-a dat mai mult decât am cerut, mi-a împlinit Visul și eu sunt dator să-mi țin promisiunea față de El și să-L slujesc pe el. Amin
La buena semilla
Mare Dumnezeu avem!Domnul E Viu si puternic cum nu e nimeni altul!
Dar cea mai mare minune e minunea ca El ne iubeste!
Domnul sa te binecuvinteze!