Salut, am ajuns acasă la Bogata după 7 zile de Turneu prin Moldova (după aceia am aflat că eram și prin Bucovina 😀 ). Am avut zile super faine, am făcut câteva sute de km, am vizitat zilnic persoane cu dizabilități, am văzut multe situați grele, am vizitat prieteni virtuali și m-am bucurat să-i văd și față-n față, la asta visam de mult timp și Domnul a făcut toate astea posibile, la El nimic nu e imposibil. Domnul Sandu ne-a dus peste tot și am văzut locuri faine, zilnic m-am plimbat cu o mașină adaptată cu o rampă (lift), îmi va lipsi foarte mult aceste condiți, dar tot ce e frumos se mai și termină, o minune ține 3 zile, la mine a ținut 7 zile 😀 .Am făcut foarte multe poze și trebuie să aveți puțină răbdare până le prelucrez puțin, vreau să vă povestesc pe cine am vizitat zilnic și pe unde am fost, cred că vor ieșii vreo 7 povești faine. Azi nu prea mai am chef și sunt foarte obosit după mai bine de 350 km parcurși din Marginea la Bogata, aveți răbdare și vă povestesc tot, tot, tot, sau aproape tot 😀 .Urmăriți postările pe Blog, am și ceva surprize, adică ceva ne planificat 😀 .Multă sănătate