Salut, e pe sfârșite și luna Noiembrie și a fost vreme acceptabilă pentru această perioadă a anului, anul trecut parcă a fost mai frig în această perioadă a anului 🙁 .De acuma chiar că urmează o perioadă de stat mult în casă între patru pereți 🙁 . Toată perioada caldă când mă bucuram de plimbare, mă rugam Lui Dumnezeu, Doamne fă o minune ca la iarnă să mai pot ieșii câte o zi sau două pe săptămână și uite cum Domnul mi-a ascultat rugăciunile și de două ori pe săptămână Luni și Miercuri merg la recuperare în Turda și mă bucur că mai ies dintre cele patru pereți, este o minune pentru mine că vine o mașină adaptată cu rampă, urc cu căruciorul în mașină, nu-l mai chinui nici pe Andrei să mă tot ridice, este o binecuvântare de la Dumnezeu aceste condiții și totul e gratis, un lucru foarte inportant. Sper să treacă mai ușor această perioadă rece și de la primăvară să profit de vremea faină la maxim 😀 .Multă sănătate
Roby
Drumuri bune broo !