Salut, ieri Duminică a fost cald și soare și am profitat la maxim de această vreme faină. Cu această ocazie am testat un Meyra Optimus 2 S 2.322 , cu viteză de 13 km/h, are baterii Meyra de 68Ah-5h/82Ah-20h. Am vrut să văd cam ce autonomie are la aceste baterii. L-am testat cu o viteză medie de 9-10 km/h, trebuie luat ușor 😀 . Am reușit să mă plimb, am urcat o pantă mare (cea de la U.M. Militară) spre Bogata, fără probleme. Bateriile par să își dea drumul, la început țineau aprox. 15 km, după vreo 6-7 încărcări am ajuns la 24 km, deci e bine și sper la și mai bine, cred că se poate, find din 23.07.2018, vom vedea după încă 5-6 încărcări, că vremea nu mi-a prea permis să fac aceste teste și sper să țină undeva pe la 40 km, așa scrie pe site-ul de la Meyra 😀 . Mai multe detalii urmează în curând. Tot ieri am testat un program de măsurat distanța, este pentru biciclete, dar eu l-am folosit pentru a vedea cam câți km are autonomie acest Optimus 2, programul se cheamă Urban Biker, acuma sper să calculeze bine și să nu mă mintă 🙁 , în rest mai urmează câteva teste când vremea îmi va permite. Deci, am prins vreme faină, m-am plimbat, am făcut mulți km și am profitat de vreme faină. Multă sănătate
Lasă un răspuns