Salut, Duminică 28 Iunie, dimineața la 7 am pornit spre Mărișel în Tabăra de o zi. Am plecat pe Autostrada Transilvania până la Gilău și de acolo nu mai este mult, vreo 30 km .Am ajuns cu bine la destinație, începea să picure și mă gândeam la ploaie .Aproape Toată ziua a fost înorat, dar a fost ok vremea, m-am plimbat mult, am făcut foarte multe poze și câteva video clip-uri interesante .Am avut o zi faină, mai ales că m-am întâlnit cu prietenii pe acolo și chiar că o fost fain. Din păcate nu au mai venit Americanii (știu , că și bunicii noștri iau tot așteptat vreo 40 de ani  ), dar am vizionat un video clip cu Joni, care a avut un mesaj pentru Caritatea și restul parteneriilor. Caritatea a înplinit 25 de ani de activitate, au fost foarte mulți invitați din mai multe județe ale țări. A fost și un program fain și interesant, am ascultat două mărturii și am ajuns la concluzia pe care o știam de mai demult, mie greu, dar sunt oameni la care le este și mai greu, cu credință în Dumnezeu vom trece cu bine peste toate încercările, Doamne Ajută. Multă sănătate