Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti

Salut, am tot văzut la Ortodocși, Catolici, ect. că oamenii se închină Preotului și mă tot gândesc oare de ce? Probabil este un obicei din strămoși, dar oare nu au citit în Biblie acest verset, „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.’” (Matei, 10; 4) Aici scrie clar doar cui trebuie să ne închinăm. Dacă chiar nici Îngerul nu la lăsat pe Ioan să i se închine ”Şi m-am* aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Fereşte-te** să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!(Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.) (Apocalipsa, 19; 10), acum să fim serioși, doar nu o fi un Preot mai mare decât un Înger, nu? Și atunci se săvârșește un păcat pentru cine se închină la un Preot, scrie clar în Matei, 10; 4. Închei cu aceste versete;
Deutonoromul, 5
32 Luaţi seama dar să faceţi aşa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu* vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga.
33 Să urmaţi în totul calea* pe care v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi, ca să trăiţi şi să** fiţi fericiţi şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.
Domnul să vă binecuvinteze

Anterior

Ieri a fost o zi super faină și caldă

Următorul

Centru de colectare ShoeBox 2015 la Bogata

  1. Nogylk

    Bravo Zolty, bravo, un studiu de caz, bravo, nota 10+

  2. Dragos

    Frate, acuma eu nu stiu unde ai ‘tot’ vazut, la ortodocsi cel putin, ca oamenii se inchina la preot. Poate te referi la sarutat mana, insa asta-i altceva. Ca eu, de exemplu, sarut mana si doamnelor (inclusiv mamei proprii) si nu se cheama ca ma inchin la ele.

    • zolty

      Dar când te spovedești? Când îi săruți mâna nu te închini?

      • Dragos

        Apoi sa stii ca nu te inchini preotului la fel cum nu te inchini mamei sau bunicii cand le saruti mana, nu-i asa?Dar daca vrei cu adevarat sa stii mai multe despre ortodoxie / catolicism, cauta si vei afla. Altfel sunt doar vorbe. Eu nu caut sa te conving in vreun fel, eram curios daca stii ceva ce nu stiu eu.

        • zolty

          Să ști că am mai studiat câteceva despre ortodoxie/ catolicism și amândouă religi fac unele lucruri care nu plac Lui Dumnezeu 🙁 și ma surprins că în Biblia Ortodoxă scrie că nu e voie și totuși Preoții încurajează pe enoriașii lor să le facă. Până la urmă, de ce să săruți mâna Preotului, unde scrie prin Biblie că trebuie?

          • Daniela Ciobanu

            Numai Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui sa-i slujesti! Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén